Stafilococul auriu care a îmbolnăvit cei 55 de sătmăreni provenea de la bucătăreasă. Şefii celor două instituţii implicate în anchetă vor fi demişi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu toate că bucătăresei i s-a spus că nu mai poate găti şi pentru al doilea eveniment, aceasta nu a ascultat întocmai cele spuse de organele abilitate  FOTO  arhivă

Rezultatele investigaţiilor privind toxiinfecţiile alimentare provocate weekendul trecut, la Satu Mare, în cazul a 55 de persoane, au fost prezentate astăzi de către autorităţi. Bucătăreasa este cea vinovată de cele întâmplate, neputând dovedi că are analizele medicale la zi. Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a cerut demisia şefului DSVSA şi DSP Satu Mare.

La întâlnire au fost invitaţi directorii Direcţiei de Sănătate Publică, Dorina Dragoş Guran, Maria Pinter, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului şi Corneliu Ceică de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Rezultatul analizelor de laborator au demonstrate că una dintre persoanele care s-a ocupat de pregătirea mâncării a provocat toată nebunia din noaptea de vineri spre sâmbătă. Mai mult, bucătăreasa care a preparat platourile în prima seară, deşi i s-a interzis să mai gătească, nu a făcut tocmai aşa, nemaiputând să prezinte inspectorilor certificat de sănătate care să ateste că poate să desfăşoare o astfel de activitate în cea de-a doua seară.

Adrian Ştef s-a declarat total nemulţumit de modul în care au intervenit DSP şi DSVSA în acest caz. În acest sens, directorul DSP, Dorina Dragoş Guran, a anunţat că-şi va depune demisia.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model