Satu Mare: „Sanaqua“ creşte preţurile terenurilor la Noroieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect turistic fără finanţare europeană asigurată creşte artificial de cinci ori preţurile în zona Noroieni. Cererea de finanţare cu fonduri europene pentru Aquaparcul din zona Noroieni va fi depusă în data de 23 noiembrie.

Chiar dacă cererea de finanţare din fonduri europene a unui aquaparc în zona Noroieni, va fi depusă în data de 23 noiembrie, proiectul turistic ce vizează 20 de hectare de teren, a crescut preţurile din zonă de circa cinci ori.

Puţul creşte preţul

Specialiştii imobiliari estimează că, valoarea totală a celor 20 de hectare de teren se ridică în momentul de faţă la circa 20 de milioane de euro.
„Preţurile în creştere din apropierea Sanaqua sunt de circa 50-60 de euro pe metru pătrat, astfel că în cadrul proiectului, preţul terenului cu utilităţi şi acces la apă termală cred că sare de 100 de euro pe metru pătrat, în condiţiile în care înainte de existenţa puţului, preţurile erau în zonă de circa 20 de euro, în medie, pe metru pătrat“, spune Aurel Răcăuţan, specialist imobiliar, manager general, Arra Imobiliare.

„Forarea puţului a fost o investiţie de circa un milion de euro, investiţie realizată din fonduri proprii“, afirmă Baranyai Gabor, reprezentantul firmei Solarex, firma care aşteaptă fondurile europene pentru Aquaparcul care se doreşte a fi punctul central al unei mici staţiuni cu centre de distracţie şi SPA, hoteluri şi săli de sport.

Solarex SRL, deţinută de omul de afaceri Nagy Karoly, are în proprietate 1,6 hectare din cele 20, restul suprafeţei aflată în proprietatea Sanaqua SRL urmează a fi vândută sau închiriată investitorilor. „Terenul a fost retrocedat Episcopiei Romano-Catolice în baza Legii 18, Sanaqua SRL reprezintă legal interesele acestui proiect în relaţie cu administraţia locală, iar terenul care iniţial a fost păşune a fost trecut în intravilan“, spune primarul Iuliu Ilyes.

„Este o situaţie fără precedent, pentru că avem cel puţin trei proiecte la fel de valoroase ca şi cel de la Satu Mare. Nu putem estima şansele de câştig ale acestui proiect. Însă dacă nu ne vom încadra în cei 14,7 milioane de euro rămaşi, vom încerca să căutam şi alte surse de finanţare europeană“, afirmă Andreea Atanasiu, expert în comunicare Agenţia de Dezvoltare Regională Nord - Vest.

Investitori misterioşi

Jurista Episcopiei Romano-Catolice, Nyeki Eva, deţine 77% din firma Sanaqua, fiind administrator şi proprietar al celor 20 de hectare de teren, restul de 23 % fiind în posesia omului de afaceri Nagy Karoly, patronul firmei de turism Solarex şi proprietar al Hotelului Astoria din Satu Mare.
Reprezentanţii Sanaqua afirmă că sunt curtaţi de  investitori de renume din domeniul hotelier şi SPA din Europa însă  nu vor să ofere detalii cu privire la preţurile oferite către investitori. „Suntem în discuţii cu investitori mari, nu vrem să dăm publicităţii date despre preţurile terenurilor“, spune Neyki Eva, administrator Sanaqua.

Şase luni, de la proiect la bani

Drumul de la depunerea unui proiect şi până la primirea finanţării durează circa 6 luni. „Din momentul în care proiectele sunt depuse la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi până la aprobare trec circa 3 luni. La agenţie, proiectele sunt evaluate, iar dacă respectă regulile tehnice, noi le trimitem la minister. Din momentul aprobării unui proiect şi până la primirea finanţării, trec în medie 3-4 luni“, a declarat Lia Valendorfean, expert în relaţii publice al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri