Satu Mare: Peste 500 de reclamaţii la ITM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Peste 500 de reclamaţii la ITM

Directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Cristian Sasu, a declarat că în urma controalelor efectuate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au dat amenzi de 141.000 lei.

De la începutul acestui an, nu mai puţin de 528 de sătmăreni au depus reclamaţii şi petiţii la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM ) Satu Mare. Cele mai multe sesizări, 224 s-au referit la neacordarea drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă. Inspectorii ITM au demarat controale la angajatorii reclamaţi, pentru soluţionarea legală a petiţiilor, firmele fiind amendate şi obligate să respecte angajamentele. Pentru soluţionarea legală a petiţiilor inspectorii  ITM au efectuat verificări la angajatorii reclamaţi, aceştia primind răgaz pentru soluţionarea problemelor, în caz contrar vor fi amendaţi. O altă temă discutată în prezentarea bilanţului a fost munca la negru. În judeţ au fost depistate 92 de persoane muncind fără forme legale, în scădere faţă de anul trecut când au fost găsiţi în această situaţie 112 sătmăreni.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate