Satu Mare: Falsă victimă a băncilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Falsă victimă a băncilor

Povestea sătmăreanului care a reclamat la Protecţia Consumatorului, cum că, banca i-ar fi făcut o descoperire de card fără ştiinţa lui, nu se confirmă, din primele cercetări ale autorităţilor.



Povestea sătmăreanului care a reclamat la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Satu Mare, sucursala Bancpost, cum că, aceasta i-ar fi făcut o descoperire de card fără ştiinţa lui, nu se confirmă, din primele cercetări ale autorităţilor. “Cei 20 de mii de lei au fost scoşi de la un bancomat din Satu Mare. Reclamantul, Molnar Arpad, nu a mai dorit să depună plângere la Poliţie”, afirmă Valentin Breban, comisar şef al CJPC satu Mare. Acesta mai spune că, în cadrul anchetei în curs, se ia în calcul şi posibilitatea ca bărbatul să fi încercat să scape de creditul de 20 de mii de lei, spunând că nu el a semnat extinderea descoperirii de card. Reprezentanţii Bank Post Satu Mare afirmă că din punctul lor de vedere, dosarul de credit este complet, dar că aşteaptă rezultatele cercetărilor demarate de autorităţi. 

Potrivit autorităţilor din cadrul CJPC Satu Mare, bărbatul se pare că ar fi fost în stare de ebrietate când a depus reclamaţia.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”