Satu Mare: Complexul groazei de pe strada Toamnei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

48 de familii sărace locuiesc cu chirie în barăci de lemn, ale căror acoperişuri se strică la fiecare ploaie. Reprezentanţii Primăriei, care administrează aceste locuinţe şi încasează chirie de la locatari, spun că nu au bani pentru reparaţii.

48 de familii sărace din municipiu locuiesc de ani buni în complexul de pe strada Toamnei, în barăci de lemn provizorii, proiectate să funcţioneze doi ani. Gândacii mişună pe pereţi, şobolanii şi-au săpat tunele prin pereţii caselor, iar apa pătrunde în locuinţe la fiecare ploaie.
Chiriaşii se plâng că autorităţile locale nu-i ajută cu nimic. „La fiecare ploaie trebuie să repar acoperişul. Am scos parchetul şi am turnat beton pe jos pentru că, din cauza umezelii, acesta s-a umflat şi a putrezit. Suntem asediaţi de şobolani şi gândaci care mişună în voie prin casă”, a declarat Csaba Caraba, un sătmărean care locuieşte cu cei şase copii ai săi într una din locuinţele de pe strada Toamnei pentru care plăteşte lunar o chirie de 35 de lei.
Proiectate pentru doi ani
Locuinţele au fost proiectate pe o perioadă de doi ani pentru familiile care au fost evacuate din alte locuinţe sociale. „Noi am investit aproximativ 250.000 de euro la vremea acea în ridicarea acestui complex, iar câţiva ani mai târziu l-am predat în administrarea Serviciului Public de Asistenţă Socială. Chiar dacă sunt construite din lemn şi rigips, aceste case pot deservi mai multe generaţii, dacă atât autorităţile locale, cât şi chiriaşii îşi respectă partea de înţelegere”, a declarat Tiberiu Koczinger, directorul fundaţiei „Hans Lindner“, care a construit casele în 1998.
„Nu sunt bani pentru amenajarea locuinţelor, iar oamenii trebuie să aibă puţină răbdare. În plus, e şi datoria lor să îşi întreţină locuinţa. E o mizerie de nedescris. Noi facem deratizare la complex în fiecare an”, a declarat Lena Ciuca din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială din subordinea Primăriei.
Fără ajutor de încălzire
Chiar dacă provin dintr-o categorie socială defavorizată, locatarii acestor locuinţe nu primesc ajutoare de încălzire. „Nu le putem oferi ajutor de încălzire pentru că aceste case sunt construite numai din lemn, acolo existând un real pericol de incendiu. Fiecare familie se încălzeşte cu ce are la îndemână, cu calorifere la curent sau cu butelii de aragaz”, a declarat Adrian Bălaj, şeful Serviciului Prestaţii Sociale.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc