Satu Mare: Bani de "Adio şcoală!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La finalul unui ciclu de învăţământ, părinţii scot din buzunare chiar şi câte 700 de lei.

Asociaţiile de Părinţi din cadrul unităţilor de învăţământ Satu Mare sunt pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte organizarea festivităţilor de final de an şcolar. Până în data de 12  iunie cei aproape 80.000 de preşcolari şi elevi sătmăreni sunt în pline festivităţi. Cei circa 11.500  de elevi de clasa a IV-a,  a VIII-a şi a XIII-a din judeţul Satu Mare sunt şi cei care, fiind la finalul unui cilclu de învâţământ, au de cotizat sume cuprinse între 100 şi chiar 700 de lei, pentru toate cheltuielile legate de momentele festive.

Bani adunaţi cu un an înainte
Sumele pe care Asociaţiile de Părinţi le chetuiesc la finalul anului şcolar, pentru albumul de fotografii sonetele, şi mai ales  banchetul să fie unice sunt în funcţie de posibilităţile materiale ale fiecărei clase în parte. „ Timp de doi ani, încă de la începutul clasei a XI-a, am strâns cîte 30 de lei pe lună ca să avem bani pentru festivităţi, pentru banchet, pentru promoţii, sonete şi poze. Nu cred că vom mai avea bani de cadouri pentru profesori, dar un buchet de flori tot le cumpărăm”, spune Ana Prinzinger, preşedinta Asociaţiei de părinţi din cadrul Liceului German „ Johann Ettinger” din Satu Mare.

În jur de 300 de lei la final de gimnaziu
Organizatorii festivităţilor şi cei care se ocupă de colectarea fondurilor sunt şi la gimnaziu tot Asociaţiile de Părinţi formate în fiecare şcoală. Absolvenţii şcolii generale îşi doresc ca banchetul dinaintea liceului să fie unul de neuitat. Elevii sătmăreni care termină clasa a VIII-a plătesc în jur de 300 de lei pentru festivităţile de absolvire a gimnaziului. „ Pentru un meniu la restaurantul Perla am plătit 65 de lei, pentru cadouri la profesori am dat 100 de lei, pentru album 95 de lei, iar în rest până la 300 de lei  sunt cheltuielile cu băutura”, spune Vlad Baidoc absolvent al clasei a VIII-a din cadrul Şcolii „Grigore Moisil„ din Satu Mare.
Cei care termină primii patru ani de şcoală organizează şi ei un moment festiv. „ Cei de clasa a IV-a nu au efectiv banchet. Dar pentru că nu avem sală festivă se închiriază un local, sau mergem la o altă şcoală unde avem un moment festiv cu un program artistic prezentat de elevi”, spune Constantin Voicu, directorul Şcolii generale „Grigore Moisil”.

La grădiniţe, părinţii nu se plâng de costuri
Grădiniţele din Satu Mare au început deja seria serbărilor de final de an pentru preşcolarii din grupele pregătitoare. Aproape 2000 de prichindei spun poezii şi cântă melodii de rămas bun grădiniţei. La finalul serbărilor la care părinţii sunt vizibil emoţionaţi, educatoarele sunt gratulate pentru tot ceea ce au făcut pentru micuţi pe parcursul a trei sau chiar patru ani de grădiniţă şi primesc câte un binemeritat buchet de flori.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate