Sătmărenii care locuiesc în mediul rural şi nu au loc de muncă au şansa să devină antreprenori sau cel puţin să se angajeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sătmărenii care locuiesc în mediul rural şi nu au loc de muncă au şansa să devină antreprenori sau cel puţin să se angajeze, daca se înscriu la cursurile de formare profesională din programul "Rural Force". Cine participă la aceste cursuri va primi 200 de lei, iar unii dintre participanţi pot obţine subvenţii pentru deschiderea unei afaceri.


Rural Force se desfăşoară între aprilie 2014 şi septembrie 2015 şi valoreaza 6,36 milioane de lei, potrivit wall-street.ro, bani proveniţi prin Fondul Social European. Proiectul vizează 960 de persoane din judeţele Ilfov, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Mureş, Harghita, Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Sălaj, Satu Mare şi Bihor.

Cei care vor să se înscrie trebuie să se afle în căutarea unui loc de muncă, să fie inactivi sau implicaţi în agricultura de subzistenţă. La aceste cursuri se pot înscrie persoane care au împlinit 18 ani şi care au absolvit cel puţin 10 clase.

Omul trebuie să înţeleagă că pentru el este important să vină la curs, că altfel vine pentru bani- Mariana Matache, preşedintele Euroed, una dintre cele cinci asociaţii şi firme implicate în proiectul Rural Force, citată de wall-street.ro.  

Toţi cei 940 de participanţi vor fi consiliaţi profesional. Dintre aceştia, 752 de persoane vor beneficia de cursuri specializate pentru dezvoltare profesională, iar dintre cele care vin la cursuri 160 de persoane vor fi ajutate să se angajeze.

Proiectul subvenţionează deschiderea a 20 de afaceri pentru care fiecare beneficiar şi va primi 2.000 de lei. Pentru a putea fi ajutat să-şi lanseze un mic business şi să primeasca aceşti bani, participantul trebuie să obţină toate examenele cursurilor de competenţe antreprenoriale.

Tot prin Rural Force, 10 români vor fi selectaţi pentru a face practică în companii în Italia. Acolo, ei vor învăţa cum se menţine o afacere.

Vă recomandăm şi

VIDEO Festival motorock pentru Julia. Concursuri de băut bere sau de prins găina pentru motociclişti

În concursul pompierilor, brăilenii s-au clasat pe locul doi. Cei mai buni pompieri din şase judeţe s-au dovedit a fi cei din Argeş

Vrei să devii următoarea Beyoncé? Tatăl artistei te învaţă cum

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”