Sătmăreanul Valentin Macec, fost membru în CA Tarom, dă statul în judecată pentru revocarea din funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Macec a fost vicepreşedinte al Consilului Judeţean Satu Mare în perioada 2008-2009

Foştii administratori ai Tarom, înlocuiţi de Ministerul Transporturilor într-o Adunare Generală a Acţionarilor de la finele anului trecut, acţionează în instanţă compania pentru revocarea fără justă cauză, solicitând drepturile aferente contractului de mandat. Printre ei se află şi sătmăreanul Valentin Macec, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean în perioada 2008-2009.valentin macec sm

"A fost depusă acţiunea în instanţă împotriva companiei, pentru a demonstra revocarea fără justă cauză. Ca urmare, potrivit contractului de mandat, urmează să fie solicitate daune interese", a declarat agenţiei Mediafax, Dan Pascariu, fostul preşedinte CA al Tarom. În plus, foştii administratori ai companiei deţinute de Ministerul Transporturilor vor solicita şi bonusurile neîncasate, potrivit sursei citate.

Sumele totale solicitate de fiecare dintre cei cinci foşti administratori sunt de ordinul a zeci de mii de euro, putând ajunge până la aproape 100.000 euro. Consiliul de Administraţie al Tarom, format din Dan Pascariu, Valentin Macec, Ciprian Lăduncă, Marius Ghenea şi Dumitru Prunariu, a fost revocat de AGA Tarom în noiembrie, în contextul conflictului dintre membrii acestei structuri de conducere şi CEO-ul companiei, Christian Edouard Heinzmann.

Valentin Macec a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare în perioada 2008-2009. Apoi a ocupat funcţiile de consilier personal al fostului ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, care l-a propulsat în Consiliul de Administraţie al Companiei Tarom.

  Citeşte şi

Foştii şefi ai Tarom dau în judecată compania şi cer drepturile aferente contractului de mandat

Cursă aeriană directă spre Tel-Aviv, de pe Aeroportul Internaţional Iaşi

Cât vor cheltui senatorii cu transportul aerian anul acesta

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort