Rezultate finale Bacalaureat 2015 Satu Mare. Promovabilitate de 73,91% la nivelul judeţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2015  au fost astăzi afişate la avizierele şcolilor. Doar 13 candidaţi au fost declaraţi admişi, după ce în primă fază, înainte de contestaţii nu au avut media de trecere a examenului de Bacalaureat .

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2015 au fost afişate astăzi, după ce comisiile de contestaţii au reevaluat zecile de mii de lucrări contestate la nivel naţional.

Rezultate finale Bacalaureat 2015

După afişarea rezultatelor la examenul de Bacalaureat 2015, marţi, 7 iulie, s-au depus 610 de contestaţii în judeţul Satu Mare. Cele mai multe s-au depus la limba şi literatura română în număr de 245, apoi la georgrafie  91 de constestaţii, iar 87 de elevi au fost nemulţumiţi de nota pe care au primit-o la matematică. Cele mai puţine contestaţii au fost înregistrate la informatică, chimie şi fizică.  Lucrările elevilor sătmăreni au fost corectate de profesorii din judeţul Sălaj, iar profesorii sătmăreni au corectat lucrările scrise ale liceenilor din Bistriţa-Năsăud. Anul trecut au fost depuse 531 de contestaţii, iar în urma lor  promovabilitatea a crescut cu doar 0,77% faţă de rezultatele înregistrate înainte de contestaţii.

Rezultate finale BAC 2015

Rezultatele finale, după contestaţii, obţinute la examenul de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2015, s-au afişat la centrele de examen şi sunt postate pe site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice  www.edu.ro.

În urma evaluării lucrărilor pentru care au fost depuse contestaţii,  doar 13 candidaţi au fost declaraţi reuşiţi, după ce înainte de contestaţii au fost declaraţi respinşi.  Din totalul de 610 contestaţii, în urma evaluării, pentru 355 lucrări s-a păstrat nota iniţială, pentru 143 lucrări s-a acordat notă mai mare, iar pentru 112 lucrări nota după contestaţii este mai mică.

Ponderea rezultatelor candidaţilor reuşiţi, pe tranşe de medii, în conformitate cu rezultatele finale, este după cum urmează:

23,58% cu medii cuprinse între 6-6,99

28,45% cu medii cuprinse între 7-7,99

29,65% cu medii cuprinse între 8-8,99

18,30% cu medii cuprinse între 9-9,99

Rezultate finale BAC 2015

Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj (82,18%), Braşov (78,74%), Bacău (78,34%) şi Sibiu (76,81%). Rata de promovare în Capitală este de 68%, superioară cu 9,7% celei de anul trecut. Singurele judeţe cu o rată de promovare sub 50% sunt Giurgiu (36,06%), Ilfov (40,92%) şi Teleorman (42,73%). În 5 judeţe (Gorj, Sălaj, Teleorman, Giurgiu şi Brăila) procentul de promovare din această sesiune este inferior celui de anul trecut, în vreme ce în restul judeţelor se înregistrează o majorare de până la 11,9%.

Rezultate finale BAC 2015

În conformitate cu rezultatele finale, după contestaţii, la nivelul judeţului Satu Mare, din totalul de 2587 candidaţi prezenţi, au promovat examenul de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2015 un număr de 1912 candidaţi, ceea ce reprezintă 73,91 la sută, cu aproape 4 procente mai mult decât rezultatul comunicat vineri, când promovabilitatea la nivelul judeţului era de 70,4 la sută.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie