Remus Ţiplea documentează viaţa a şase culte religioase. Fotografiile care surprind tradiţiile şi obiceiurile lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul fotograf Remus Ţiplea, devenit celebru peste hotare cu fotografiile sale din seria “Bulbucaţii”, documentează viaţa a şase confesiuni religioase din zona unde trăieşte: ortodocşi, catolici, reformaţi, penticostali, Martorii lui Iehova şi adventişti.

Remus Ţiplea este un fotograf din oraşul Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare care s-a apucat de fotografie în urmă cu patru ani. Nu i-a trebuit mult timp pentru a se face cunoscut în întreaga lume.

Prima dată la expoziţiile din România, la care a câştigat premii importante şi apoi în întreaga lume. Întâi, în SUA, când prestigioasa publicaţie online Huffington Post i-a preluat fotografiile macro din seria “Bulbucaţii”.  Şi asta a fost doar începutul. Fotografiile sale au devenit, în scurt timp, virale pe internet.

Seria de fotografii Intitulată “Bulbucaţii” este una dintre cele mai impresionante realizate de el până acum şi surprinde aspectele delicate ale lumii din jur, în acest caz a insectelor. Fotograful negreştean are însă proiecte şi mai serioase pentru viitor. Un documentar la care lucrează de aproape patru ani va surprinde modul de viaţă şi tradiţiile crescătorilor de oi din zona Oaşului.

“Aici, transhumanţa a tras demult frâna de mână, este aproape casnică, oamenii nu se mai deplasează ca în proiectul lui Dragoş Lumpan, dar au obiceiuri tare faine. Dintre ele, sâmbra oilor este destul de cunoscut”, spune Ţiplea.

Însă proiectul care îi este cel mai drag se numeşte “Confesiuni” şi este dedicat vieţii religioase din Ţara Oaşului. Fotograful documentează viaţa a şase confesiuni religioase din zona unde trăieşte: ortodocşi, catolici, reformaţi, penticostali, Martorii lui Iehova şi adventişti. El doreşte ca prin intermediul fotografiilor sale să fie transmis modul de viaţa, tradiţiile şi obiceiurilor oamenilor din zonă din şase culte religioase diferite.

“Acest proiect este unul de suflet, pe care l-am început în urmă cu câţiva ani. E mult de muncă. Nici eu nu ştiu când îl voi finaliza. Prin acest proiect vreau să redau asemănările şi diferenţele dintre cultele religioase din zonă, în special cele dintre ortodocşi, catolici, reformaţi, penticostali, Martorii lui Iehova şi adventişti”, explică Remus Ţiplea.

Negreşteanul şi-a descoperit în 2009 pasiunea pentru fotografie şi a devenit cunoscut după ce a câştigat marele premiu al concursului de artă fotografică din cadrul Photo Romania Festival, unde a concurat cu 20 de fotografi internaţionali de renume, evoluând în faţa a mii de entuziaşti ai fotografiei.

Considerat deja cel mai important festival de fotografie din Europa de Est, evenimentul a cuprins expoziţii şi vernisaje, cursuri şi workshop-uri de fotografie, concerte şi alte evenimente foto neconvenţionale.

Apoi a fost remarcat pentru în Statele Unite ale Americii, când prestigioasa publicaţie online Huffington Post i-a preluat fotografiile macro din seria “Bulbucaţii”.  Huffington Post scria că libelulele lui Remus Tiplea au o fire rezervată, perfect capturată în imagini spectaculoase. Remus Ţiplea s-a evidenţiat în fotografie şi prin expoziţiile naţionale anuale organizate la Negreşti Oaş, „Versus, dar Împreună”, găzduită de Muzeul Ţării Oaşului şi ajunsă în 2012 la a III-a ediţie.

Vă recomandăm şi

FOTO Insectele unui fotograf român fac înconjurul lumii. „Bulbucaţii” lui Remus Ţiplea, în paginile unor publicaţii celebre

Insectele unui fotograf român fac ravagii în străinătate. Patru dintre fotografiile surprinse de negreşteanul Remus Ţiplea chiar în curtea casei sale au fost publicate în două pagini de prestigiosul ziar britanic „The Guardian”. Cu o zi înainte, un bondar cu ochii verzi a fost declarată fotografia zilei în „The Telegraph”.

Una dintre fotografiile zilei din celebra publicaţie "The Telegraph" îi aparţine negreşteanului Remus Ţiplea

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată