Regina Maria, „mama răniţilor“, considera boala o înfrângere: „Nu mă puteam opri din a privi boala ca pe o umilire, ca pe o decădere“
0Regina Maria a fost supranumită de popor „Mama răniţilor“ sau „Regina-soldat“, pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial. Fiind alături de bolnavi, dar şi de membrii familiei la vreme de boală, regina avea o viziune profundă asupra bolii, fiind deosebit de sensibilă la suferinţele celorlaţi, angrenându-se cu multă energie în a-i îngriji. Memoriile ei stau azi mărturie felului cum gândea alteţa regală.
O incursiune în "Memoriile Reginei Maria-povestea vieţii Mele", volumul al doilea, se vehiculează nume importante ale sfârşitul de secol XIX şi începutul de secol XX, dar şi părerea pe care o avea alteţa sa regală despre boala şi suferinţele trupului, atunci când boala punea stăpânire pe el. Însăşi Regina Maria a avut dureri în timp ce era însărcinată cu cel are avea să devină mai târziu Regele Carol al II-lea.
"Sufeream de dureri de dinţi în mod crâncen, eram toată numai săgetări de durere. Mi se spune că şi aceasta era în legătură cu «drăguţul de prinţ moştenitor ce avea să sosească» şi se credea că această idee îmi va micşora durerile ceea ce nu se întâmplă nicidecum. Însă cu prilejul durerii de dinţi intră în viaţa mea doctorul Young. Doctorul Young era supus englez, dar american din naştere. Meşteşugul lui era mare, însă nu fără durere pentru cei care se foloseau de el. Îmi chinui falca de sus şi cea de jos şi îmi scoase patru dinţi zicând că am prea mulţi pentru micul spaţiu ce le era rezervat", povesteşte Regina Maria în memoriile sale.
Un alt moment deosebit de dureros pentru ea care o face să îşi exprime părera în legătura cu boala şi neputinţa de a nu putea face ceva pentru a o înrobi, este tragedia piederii ultimului născut, Mircea. Ultimul copil, Principele Mircea, născut în 1913, s-a stins în mod tragic, la numai 3 ani, de febră tifoidă, în timpul Primului Război Mondial. Mormântul său se află la Castelul Bran.
"Rar s-a întâmplat să fiu bolnavă, deoarece am o minunată putere de viaţă, însă de câte ori mi se întâmpla, nu mă puteam opri din a privi boala ca pe o umilire, ca pe o decădere. Te simţi o dată e mâna altora şi în voia lor, bolnavilor nu li se spune niciodată adevărul: din ziua în care te afli într-un pat de bolnav, ai trecut graniţele normale, ţi se fac toate chefurile, dar domnesc alţii în locul tău şi gândesc pentru tine; starea ta orizontală în contrast cu cea vertică a omului ce stă în picioare şi se apleacă asupra ta, e prin ea însăşi o înfrângere, o scădere a personalităţii tale, o inferioritate pe care este nevoit să o suporţi", conseamnează Regina Maria în paginile 67-68 ale volumului "Memoriile Reginei Maria-Povestea vieţii mele"
În 1918, întoarsă din refugiu într-un Bucureşti bântuit de molime, Regina s-a contaminat şi, pentru câteva zile, viaţa i-a fost în primejdie. În acelaşi jurna, Regina îşi exprimă părerea din care se înţelege clar cât de mult o afecta sufleteşte boala pe care căuta să o înfrângă cu orice preţ.
"Niciodată nu mi-a plăcut să îmi predau voinţa în mâna altora, neştiind unde se va opri această predare(...). Multe zile am rămas in mijlocul soldaţilor mei şi Dumnezeu mi-a îngăduit să pot fi de vreun ajutor; zile de straşnică trudă, zile de întuneric, când ce vedeam erau lucruri pe care niciodată nu voi mai putea să le uit".
Moartea Reginei Maria
Cu toate că a luptat toată viaţa împotriva bolii, Regina Maria a murit răpusă o boală care nu are leac nici astăzi, cu toate progresele medicinei, cancer la ficat. După repetate analize, medicii i-au recomandat să se interneze la o clinică din Germania. Din aprilie 1938 s-a aflat la sanatoriul doctorului Lachmann de lângă Dresda. Tratamentul s-a dovedit inutil deoarece regina suferea de cancer la ficat, varice esofagiene, toate în stadiu final.
Aflând de la doctori că sfârşitul era aproape, a decis să se intoarcă in ţară şi, la 18 iulie 1938, a trecut în eternitate, în Camera de aur a Castelului Pelişor, decorată de ea însăşi cu simbolurile pe care le-a iubit: ale credinţei, luminii şi vieţii veşnice. In testamentul său moral – ,,Scrisoare adresată Tarii si Poporului meu” – Regina Maria a transmis un mişcător ramas bun poporului cu care se identificase: ,,De acum inainte nu vă voi mai putea trimite nici un semn; dar mai presus de toate, aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare", transmitea Regina Maria.