Rafaelo Varga, concurentul care l-a făcut să plângă chiar şi pe rock-starul Bănică, abandonat la naştere într-un spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viaţa l-a încercat extraordinar de greu pe un tânăr de doar 16 ani din Satu Mare. Rafaelo Varga, concurentul X Factor care l-a făcut să plângă pe Ştefan Bănică Jr., a fost abandonat la trei zile după naştere în spital şi până la 12 ani a stat la mai multe case de copii.

Mama lui l-a luat acasă la un moment dat, însă a decis să îl abandoneze făra milă la tomberon. Ca o brumă de noroc, o familie din America a vrut să îl adopte când avea trei ani, însă mama lui era închisă atunci, iar bunica nu a fost de acord. Tatăl său a murit, tot în puşcărie, iar bunica lui, în grija căreia a ajuns la un moment dat i-a interzis să meargă la şcoală, ba chiar l-a scos la cerşit.

Acum, Rafaelo se află la un cămin de copii de pe lângă Satu Mare, acolo unde o profesoară de canto i-a descoperit talentul şi l-a încurajat să îşi urmeze visul. Rafaelo nu a părăsit niciodată oraşul, aşa că atunci când a ajuns în Bucureşti, pentru audiţiile X Factor, a vrut să sărute pur şi simplu pământul.

Momentul lui Rafaelo pe scena „X Factor” este probabil unul dintre cele mai emoţionante din concurs. Lui Rafaelo pur şi simplu nu i-a venit să creadă că a ajuns în faţa juraţilor, aşa că lacrimile l-au doborât încă de la primii paşi pe scena super show-ului. Chiar şi pe rock-starul Bănică a reuşit să îl înmoaie.

„Să ştii că eu nu prea vin des pe scenă, la concurenţi, dar te-am simţit că ai emoţii”, i-a spus acesta, care nu şi-a putut nici el stăpâni lacrimile în timpul prestaţiei lui Rafael. Tânărul i-a încântat pe toţi cu o melodie din repertoriul lui Ştefan Bănică senior.

„Am să las deoparte faptul că m-ai sensibilizat că ai fost abandonat de mic sau că ai cântat o piesă a tatălui meu. În sufletul tău există un preaplin, o nevoie enormă de dragoste şi chiar dacă ai greşit, lucrul ăsta pe care l-ai transmis a fost mai important decât ceea ce ai cântat. Complexitatea asta de sentimente nu am mai văzut-o până acum la X Factor Au fost momente când m-am uitat doar la tine, nu am mai văzut scena, iar asta e extraordinar”, i-a mărturisit Ştefan.

Tot el a fost şi cel care i-a spus în glumă: „Dacă te mai prind pe scenă bâzâind, te bat!”. Tot Rafaelo a reuşit un lucru extraordinar: să îl aducă într-un show pe băiatul lui Ştefan Bănică, tot Stefan, aflat pentru prima oară într-o emisiune de divertisment, pe care juratul a dorit să i-l prezinte.

Rafaelo Varga provine din Centrul de Plasament al Copilului ROUA din Hurezu Mare şi este elev în clasa a IX-a la Liceul Nicolae Steihardt din Satu Mare. Talentul lui Rafaelo a fost descoperit şi încurajat de către Eugenia Ardelean – director general adjunct la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Satu Mare ( DGASPC), cu ocazia zilelor poţilor deschide, care au avut loc în 2013 la Centrul de Plasament al Copilului ROUA din Hurezu Mare. Pentru audiţiile de la Cluj, Rafaelo a fost pregătit de profesorul de muzică Sorin Berindei de la Cercul de muzică uşoară de la Palatul Copiilor din Satu Mare.      După succesul de la Cluj, o echipă de filmare de la televiziunea Antena 1 a venit la Satu Mare pentru a realiza un filmuleţ despre Rafaelo, pentru concursul X FACTOR 2014. Filmările au fost realizate la Centrul de Plasament al Copilului ROUA din Hurezu Mare, la sediul DGASPC  şi în Gara CFR Satu Mare.

Rafaelo a participat pentru prima dată la concursul pop-rock Muzia Inimii Mele – ediţia a VII-a, care a avut loc în data de 21 noiembrie 2013 la Filarmonica de stat Dinu Lipatti din Satu Mare. În urma acestui concurs el a obţinut un premiu de debut şi o menţiune. Ulterior a participat la diverse spectacole organizate de administraţiile publice locale: de 1 Iunie, cu ocazia Zilelor municipiului şi judeţului Satu Mare şi a comunelor Odoreu  şi Vetiş 2014.

La preselecţiile şi audiţiile Concursului “X FACTOR 2014”, care vor avea loc la Bucureşti, vineri 11 iulie, Rafaelo va fi însoţit de către Eugenia Ardelean – director general adjunct al D.G.A.S.P.C. Satu Mare. La preselecţia de la Bucureşti, Rafaelo va interpreta cântecul  formaţiei Deepcentral: “O stea”.  

Vă recomandăm şi

Gemenele găsite într-o scară de bloc din Sectorul 6, date în plasament unui asistent maternal

Ministrul Muncii, Rovana Plumb: Dorim ca până în 2020 să nu mai avem copii în centre de plasament

VIDEO O minoră aflată în plasament a rămas însărcinată după ce a fost supusă abuzurilor sexuale

FOTO Sufletele bătrâne ale copiilor din centrele de plasament din România

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată