Proiect de lege care prevede înăsprirea pedepselor pentru agresori, depus de un deputat sătmărean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Adrian Cozma a depus un proiect de lege care prevede mărirea pedepselor pentru agresori. Sursa foto: facebook

Ultimele cazuri de violenţă asupra copiilor au intrat în atenţia deputaţilor. A fost depus un proiect de lege care prevede majorarea pedepselor agresorilor de minori şi vârstnici.

Cazurile de violenţă asupra copiilor ieşite la iveală pe internet în ultimele zile au revoltat opinia publică. Primul caz a a fost cel al băieţelului de 13 ani trântit la pământ de un bărbat în plină zi în parc, iar cel de-al doilea al unui băiat din Suceava, bătut cu cruzime de tatăl său, sub privirile apropiaţilor.

În urma celor două incidente, deputatul sătmărean Adrian Cozma, a anunţat faptul că a depus un proiect de lege prin care cere pedepse mult mai aspre pentru toţi cei care supun minorii oricăror forme de abuz. Mai exact, în urma proiectului de lege, agresorii copiilor până în 10 ani ar putea primi pedepse de până la 25 de ani. Deputatul cere ca în cazul în care agresorii sunt chiar membrii ai familiei, pedepsele să crească. 

”Nu de puţine ori, persoane care utilizează forţa şi violenţa împotriva minorilor şi nu numai, au primit pedepse mici, au reuşit să revină în libertate foarte uşor şi au produs noi violenţe, unele extreme care au dus şi la moartea unor oameni”, a declarat Adrian Cozma.

Mai mult decât atât, proiectul de lege prevede şi deteţiunea pe viaţă pentru violenţele de gravitate mare. Deputatul a subliniat şi importanţa protejării bătrânilor, pe lângă copii. 

”Avem foarte multe exemple care ne obligă să luăm măsuri pentru protejarea cetăţenilor mai ales a celor lipsiţi de orice formă de apărare cum sunt copiii sau bătrânii. Consecinţele le ştim şi sunt tragice. Vătămări corporale grave, boli fizice pe termen îndelungat sau chiar pe viaţă, probleme privind dezvoltarea capacităţii cognitive, sindromul stresului post traumatic, probleme de sănătate mintală, comportamentală, moarte”, a explicat acesta.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Copilul de 8 ani şi mama sa, care trăia cu agresorul din Hunedoara în concubinaj, duşi la un centru maternal. Femeia mai are un bebeluş 

Monstrul din parc. Scene de o violenţă extremă la locul de joacă. Doi copilaşi, agresaţi cu sălbăticie VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume