Primăria Satu Mare a semnat contractul de finanţare pentru cel de-al treilea pod

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Kereskenyi Gabor alături de secretarul de stat Adrian Gâdea - foto: primaria Satu Mare

Al treilea pod peste Someş este un proiect despre care se discută de mai bine de 15 ani în Satu Mare. Acum contractul de finanţare a fost semnat şi încep exproprierile terenului.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, însoţit de deputatul Magyar Lorand, a semnat miercuri, 13 decembrie, la Bucureşti, contractul de finanţare pentru cel de-al treilea Pod peste râul Someş. Obiectivul de investiţie a fost adus în discuţie pentru prima dată în municipiul reşedinţă de judeţ în urmă cu mai bine de 15 ani, dar acesta nu s-a concretizat până în prezent, fiind doar la nivel de discuţii până în urmă cu doi ani.

Pe de cealaltă parte, din partea Guvernului României, contractul a fost semnat de Adrian Gâdea, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Semnarea contractului de finanţare pentru această investiţie este văzută de către municipalitate ca un moment istoric pentru oraş.

” Încheiem anul cu o veste mult aşteptată. Astăzi am semnat contractul de finanţare pentru investiţia “Pod peste râul Someş, amplasament str. Ştrandului”. Este un vis al sătmărenilor, care în sfârşit prinde contur, un vis care nu mai e doar un slogan electoral. Am fost singurul candidat la alegerile din 2016 care nu a promis construcţia celui de-al treilea Pod peste râul Someş, chiar dacă am fost conştient de importanţa investiţiei pentru Satu Mare.

Am preluat un proiect eşuat al fostului primar, cu trei licitaţii organizate la care nu s-a prezentat niciun ofertant. Dar, din iunie 2016 am făcut paşi concreţi şi hotărâţi în realizarea acestui obiectiv: a fost scos la licitaţie şi apoi finalizat proiectul tehnic al podului, a fost întocmit dosarul cu toate documentaţiile pentru a fi depus spre finanţare la Guvern. Totodată, a fost declanşată procedura de expropiere. Acum urmează să organizăm licitaţia, iar apoi să demarăm lucrările de construcţie”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare