Pompierul care a urcat peste 500 de etaje din pasiune pentru muncă: „Îmbin utilul cu plăcutul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plutonierul major Demian Marian participă de opt ani la concursurile profesionale pentru pompieri, fiind un împătimit al probei de „Scări fereastră”, unde este mereu între primii. Pentru antrenamentul la aceste concursuri a urcat în ultimii ani peste 500 de etaje.

Plutonierul Demian Marian este unul dintre cei mai pregătiţi sportivi pompieri pe care îi are România. Pe lângă plăcerea de a salva vieţi, pompierul încadrat la ISU „Someş” Satu Mare a mai descoperit o plăcere la locul de muncă, aceea de a participa la concursurile profesionale. Pompierii din România se întrec an de an pentru a afla care dintre ei este cel mai bun în cele patru probe, iar plutonierul major Demian este unul dintre ei.

Este încadrat la pompieri de opt ani de zile şi de atunci nu a ratat nici un concurs profesional, ajungând aproape de fiecare dată în faza finală a acestora. Până la venirea sa în unitate faza naţională nu era prea accesibilă pompierilor sătmăreni, dar determinarea plutonierului a tras toată echipa spre peerformanţă, reuşind încă din primul an calificarea la fazele finale. Fost sportiv de performanţă în tinereţe, Demian Marian a găsit în concursurile profesionale îmbinarea utilului cu plăcutul, lucru pe care puţini îl descoperă. Acesta continuă să facă sport prin antrenamentul pentru concursuri, iar acesta îi aduce un plus când vine vorba de intervenţiile din timpul programului de muncă. Proba sa preferată unde puţină lume îl poate întrece este proba de „Scări”, fie că este vorba de urcatul scărilor la fereastră, specifică la concursurile profesionale, fie că este vorba de urcatul scărilor normale, în cadrul concursurilor de Ziua Pompierilor.

„Când mă duc la intervenţii de exemplu, obosesc mult mai greu. Obosesc colegii mei, dar eu nu, având o pregătire mai bună. Antrenamentele pentru scări, ce au loc pe 13 septembrie, mi-au folosit de multe ori. Când a fost să merg la maşină să iau nişte materiale şi să merg înapoi la ceva etaj şi liftul nu mergea sau era folosit de altcineva.”, declară plutonierul major.

Pentru a putea fi în formă acesta se antrenează constant. Programul său de antrenament este continuu, un antrenament de bază care este suplimentat în perioada concursurilor cu antrenamente specifice pentru probele la care participă. La sfârşitul lunii august va participa la concursurile profesionale la proba de individual, unde va încerca să scoată cel mai bun timp la probele de „Scări” şi ” 100 metri obstacole”, astfel încât să aibă o clasare cât mai bună. Face asta zi de zi şi acest lucru l-a făcut să fie în cei mai buni 20 de pompieri din România.

„Fac pregătire generală şi înainte de fiecare concurs fac pregătire specifică. Cu o lună, două înainte de concurs fac pregătire specifică. În funcţie de cum am timp, cum e vremea afară sau dacă nu se poate, mă folosesc de suplimente nutritive. Acum mă duc iar la concursuri profesionite, mă duc acum la sfârşitul lunii, la faza naţională şi după la 13 septebrie, o sa fie iarăşi scări, până la etajul 10. După ce termin cu concursul acesta, o să mă pregătesc de următorul. Eu îmbin utilul cu placutul, că mă ajută şi în rest. Când am participat prima dată la proba de „Scări”, am scos timpul de 19 secunde. Acum am devenit mai bun, anul acesta mi-a stabilit noul record, de 16,3 secunde. Cel mai bun timp îl are un coleg din Călăraşi, a scos 15,3 secunde. Am mult de muncit să bat secunda care este între noi”, afirmă Demian Marian.

În decursul celor 8 ani de când ură scări fie pentru a salva vieţi, fie pentru concursuri fie pentru pregătire, plutonierul sătmărean a urcat peste 500 de etaje, considerând că este modest acest număr.

„În 8 ani de zile am urcat mult, nu vreau să exagerez, dar cred că am făcut 500 de etaje. La un singur antrenament urci până la etajul patru de trei- patru ori. Gândeşte-te că faci asta zilnic la antrenamente şi în rest faci urcări până la etajul 1-2. Şi restul probelor mă atrag, dar asta mi-a plăcut cel mai mult. E singura care solicită toate cele patru calităţi: viteză, forţă, îndemânare şi rezistenţă. Proba asta le combină pe absolut toate.”, declară plutonierul. Pe regiunea de nord vest nu prea este cine să îi stea în cale la viteza pe urcare pe scări iar performanţele colegilor din restul ţării îl ambiţionează să devină şi mai bun. Între pompieri circulă mitul urcătorului pe scară pe care colegii nu reuşesc să îl asigure din cauza vitezei cu care acesta mută scara şi trece la următorul nivel. Plutonierul Demian nu ştie un caz real de acest gen, fiind mereu mult prea concentrat la ce are el de făcut şi nu la ce face adversarul său în timpul probei.

„Nu vezi advesarul când eşti pe scară, pur şi simplu te duci cât de repede poţi. Sunt momente când poţi dar atunci înseamnă că ţi-ai pierdut concentrarea şi nu îţi faci treaba cum trebuie. Reuşesc să fiu cu mintea goală, să nu mă las dus de val. Acolo nu te gândeşti la nimic, eşti cu mintea goală, te gândeşti doar la tine şi la ce ai de făcut şi să îţi iasă toate mişcările calumea. Aşa e la toate concursurile”, a declarat plutonierul major Demian Marian.

Pe perioada antrenamentelor finale, plutonierul era ajutat de către comanda unităţii să se poată concentra pe pregătire, având şi condiţiile optime în acest fel, în măsura posibilităţilor inspectoratului. Pompierul sportiv este mândria unităţii, motiv pentru care ori de câte ori are nevoie, este sprijinit pentru a putea face mândrii pompierii din Satu Mare.

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa