Poliția Locală s-a împiedicat în acte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instituţia se va înființa la Satu Mare abia peste una sau două luni. Proiectul privind înființarea poliției locale va fi dezbătut în ședința de Consiliu Local din data de 27 ianuarie. În judeţ sunt 168 de polițiști comunitari.

Primăria Satu Mare nu poate aproba înființarea Poliţiei Locale pentru că nu are organigrama de funcționare și nici aviz din partea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP). „Dacă unele primării din țară au înființat poliția locală începând cu data de 1 ianuarie, au făcut-o ilegal. Aceasta nu este o hotărâre care se poate lua de la o zi la alta. Înființarea Poliției Locale din 1 ianuarie este pur formală, având în vedere că aprobarea Regulamentului Cadru de Organizare şi Funcţionare a apărut în Monitorul Oficial abia în data de 29 decembrie 2010“, susține primarul Iuliu Ilyes. Edilul mai spune că această decizie este în contradicţie flagrantă cu prevederile Legii privind administraţia publică locală, precum şi cu alte prevederi legislative. 

168 de polițiști locali vor munci în județ
Cei 168 de polițiști comunitari din județul Satu Mare ar fi trebuit să își înceapă activitatea ca polițiști locali începând din data de 1 ianuarie 2011. Organigrama Poliției Locale prevede acordarea polițiștilor comunitari a unor atribuții precum ordinea publică, circulaţia pe drumurile publice, controlul în domeniile disciplinei în construcţii şi al afişajului stradal, protecţia mediului, activitatea comercială şi evidenţa persoanelor. „Polițiștii locali sătmăreni nu vor participa la cursuri de formare, deoarece ai noștri sunt deja certificați, adică au absolvit cursurile de formare inițială profesională. Totuşi, ei se vor perfecționa profesional pe parcursul a cinci ani“, a precizat Florian Găzdac, șeful Poliției Comunitare.  

Se dezbate în 27 ianuarie
Proiectul privind înființarea Poliției Locale va fi dezbătut în ședința de Consiliu Local care va avea loc în data de 27 ianuarie. „Vorbim despre o instituție nouă, care va funcționa după un regulament nou. Deocamdată nu avem nici organigramă de funcționare și nici aviz din partea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici“, mai spune primarul.
În timp ce în alte orașe din țară, precum Baia Mare, Botoșani sau Neamț, Poliţia Locală a fost înființată încă din luna decembrie a anului trecut, la Satu Mare acest lucru nu a fost posibil. „Noi am trimis în decembrie organigrama la ANFP și acum așteptăm aprobarea. Până atunci lucrăm la regulament. Lucrăm în paralel“, a declarat Gheorghe Perian, șeful Poliției Comunitare din Baia Mare.

Cifre: 168  de polițiști locali vor munci în judeţul Satu Mare.

Mai multe pentru tine:
„Dare to Learn” aduce România pe harta mondială a educației. Zack Kass, Sugatra Mitra, Cami Anderson și Vicky Colbert vor dezvălui profesorilor și specialiștilor în HR, managerilor și antreprenorilor secretele metodelor de învățare
Sora lui Culiță Sterp îi dă replica Marei Bănică: „Ca să vorbești așa trebuie să fii ultima...să nu zic ce. Să îți fie rușine”
Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
Mara Bănică, acuzații dure la adresa familiei lui Culiță Sterp: „Am văzut-o pe mama acestor Sterpi la Măruță. A crescut niște animale”
Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare
Cântăreața Nicole Cherry nu mai face nuntă în străinătate cu Florin Popa: „Mi-ar fi plăcut Italia” VIDEO
Un adolescent și-a falsificat buletinul pentru o petrece noapte într-un club din Brașov. Ce l-a dat de gol
Surse: Jennifer Lopez și Ben Affleck au divorțat. Ce a răspuns artista când a fost întrebată de divorț / Actorul nu mai poartă verigheta
Poliția Română și Parchetul General, pe urmele evazioniștilor: peste150 de percheziții pentru combaterea infracțiunilor economice VIDEO
Șarpe uriaș descoperit într-un parc din orașul Simeria. Speriați, oamenii au sunat la 112
De la 1 septembrie se va modifica plafonul peste care se impozitează pensiile. Marcel Ciolacu: „Nivelul de trai s-a scumpit“