Festivalul patrimoniului Ţării Oaşului, pe 23- 24 august, la Negreşti Oaş. Trupe de top invitate: Cargo şi Voltaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu toate că organizarea acestui eveniment a fost concesionată unei firme de specialitate, de la bugetul local a fost alocată suma de 110.000 de lei pentru alte cheltuieli     FOTO   arhivă

Consiliul Local Negreşti-Oaş a aprobat în ultima şedinţă programul Festivalului Patrimoniului Ţării Oaşului “Zestrea Oraşului”, care se va desfăşura în perioada 23-24 august la Negreşti Oaş. La festival vor susţine concerte Cargo, Voltaj, Alex Velea, Lora precum şi o serie de interpreţi de folclor.

Directorul Casei Orăşeneşti de Cultură Negreşti-Oaş, Natalia Lazăr, a precizat că festivalul se va desfăşura sub egida Ministerului Turismului şi va avea două puncte de desfăşurare.

Astfel, la Muzeul în aer liber vor avea loc o serie de manifestări culturale cu invitaţi din ţară şi din străinătate, iar la scena care va fi amplasată în zona centrală a oraşului vor avea loc manifestările artistice.

Primarul Aurelia Fedorca a precizat că acest eveniment este organizat pentru negreşteni, atât pentru cei care lucrează în străinătate şi care în perioada respectivă se întorc acasă, cât şi pentru cei care au rămas în ţară.

Capetele de afiş ale zilei de sâmbătă, 23 august, vor fi Lora, care va urca pe scenă în jurul orei 21.30, şi trupa Cargo, care îşi va susţine recitalul cu începere de la ora 22.30.

Duminică, 24 august, negreştenii şi oaspeţii lor vor putea urmări spectacolele susţinute de Alex Velea ( ora 21.45) şi Voltaj, de la ora 22.45.

Festivalul se va încheia cu un foc de artificii. Cu toate că organizarea acestui eveniment a fost concesionată unei firme de specialitate, de la bugetul local a fost alocată suma de 110.000 de lei pentru alte cheltuieli.

Vă recomandăm şi

Crowdfunding pentru Săpânţa: „Veniţi de contribuiţi/Ca să răspândim sămânţa/Tradiţiei de la Săpânţa“

FOTO VIDEO Zilele oraşului Călan: cum au fost primiţi Horia Brenciu şi trupa sa în oraşul de pe malurile Streiului

Programul complet al Festivalului „Folk You! Florian Pittiş“, din Vama Veche

Basswave Festival, pe malul lacului Ghioroc. Renumitul producător Dub Phizix, invitatul special al evenimentului

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune