„Danţu’ la şură”, un vechi obicei codrenesc, este reînviat de sătenii din Soconzel
0Danţu’ la şură este un obicei specific zonei Codrului, organizat de feciorii şi chizeşii locului, dar la care participă toată suflarea satului şi de prin împrejurimi. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Judeţean, invită toţi locuitorii judeţului să joace la şura din Soconzel, marţi, 14 aprilie, de la ora 13.30.
Jocurile codreneşti se caracterizează în primul rând prin aceea că fata, pe lângă rolul de pereche în dans,îl avea şi pe cel de sprijinitor al feciorului care executa bătăi pe ambele picioare şi chiar salturi peste cap. Varietatea ponturilor bătute pe cizme din cadrul multiplelor forme a dansului, îmbinarea armonioasă a acestora, sunt trăsături bine conturate care se întâlnesc numai în dansurile populare din zona Codrului.
Satul Soconzel, comuna Socond, se numără printre puţinele aşezări ale Zonei Codrului unde se păstrează vii tradiţiile populare, tradiţii care datează de sute de ani ce nu şi-au pierdut din farmec şi originalitate.
“Tizeşii” (organizatorii) “alcăzeau” (angajau) banda de ceatarâşi şi anunţau în şura cui se va desfăşura adunarea. Stăpânul şurii, “gazda mare”, se ocupa de băutură şi de mâncare, în schimb tinerii trebuiau să meargă o zi la coasă.
Localnicii şi oaspeţii acestora, după ieşirea de la biserică, îmbrăcaţi în frumoase costume populare, alături de ,,dănţăuşii din sat” şi diferite grupuri folclorice, se adună la şura frumos împodobită cu ţoluri făcute de femeile din sat, cusute manual sau ţesute la război. Din decorul dansului de la şură nu lipseşte niciodată carul vechi, cu roţi de lemn, pe care stau ceatarâşii.
Dansul popular este cel mai eficient mijloc de etalare a portului local. Fiecare fecior sau fată, ca şi restul sătenilor care participă la horă, se străduiau să se îmbrace cât mai frumos cu putinţă pentru a atrage atenţia mulţimii.
Codrenii sunt oameni simpli, mândri şi primitori, dar neîntrecuţi în “danţ”, nu se pomenea danţ fără “uspătoi”, adică feciori şi fete din localităţi învecinate.
Codrenii se adună la “gazda mare”, dar nu începeau danţu’ până când nu veneau şi “ceatarâşii”, care aveau în componenţă cele trei instrumente de bază şi anume “ceatăra” (vioara), ”braciul” (cu trei corzi şi căluş drept) şi “gorduna” (contrabasul). Aceasta fiind formula pentru “trioul transilvan”.
Odată adunaţi, se dă drumul la joc, ceatărâşi încep cu “Danţu’ mare” care se continuă cu “De arăduitu” “Codreneşte”, “Româneşte pă ponturi”, “Scuturat” şi “Ţigănesc”. Toate dansurile codrenilor se joacă în perechi. Frumuseţea cântecului şi al danţului era îmbogăţită de “străgături” care erau spuse de feciori sau bărbaţi, fetele doar iuind. Aceste strigături sunt pline de adevăr, deşi pot avea adesea caracter satiric. Strâgătura exprima o gama impresionantă de sentimente sufleteşti, aspecte multiple ale vieţii, legate de anumite trăiri, atitudini, realităţii sociale.
Ea poate avea anumite teme: străgătura de început, de îndemn, de bătut, pentru mândre, de joc, dar şi ironice.
Ca factură literară, strâgătura se integrează în genul liric, acesta poate stârni hohote de râs, dar de scurtă durată, pentru a lăsa loc şi altor scânteieri similare. Adesea strâgăturile provoacă un fel de dialog între dansatori, unul rosteşte primul vers, iar altul sau chiar mai mulţi spun versul următor asemenea unui duet între solist şi cor.
Cei mai tineri, plini de energie îşi dovedesc virtuozitatea executând figura specifică doar codrenilor şi anume ”datul peste cap” şi “steagul”.
Trebuie menţionat că “danţu’ la sură” este o manifestare a comunităţii, care pe lângă biserică, a dat naştere unei legăturii puternice în lumea rurală, adesea preferinţele comunităţii săteşti, atât sub aspect muzical cât şi coregrafic, duc până la cele mai mari exigenţe prin însăşi puritatea şi frumuseţea tradiţiei.
Vă mai recomandăm
VIDEO FOTO Nuntă în stil gorjenesc la Muzeul Satului de la Curtişoara