Cum îţi poţi schimba sexul în România. Doi dintre cei care au făcut asta în ultima vreme sunt elevi de liceu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci sătmăreni, dintre care doi liceeni, şi-au schimbat sexul în ultimii ani, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din Satu Mare fiind obligat prin sentinţă judecătorească să le dea un nou Cod Numeric Personal şi o nouă identitate.

Toţi sunt tineri, însă ultimele două cazuri sunt elevi de liceu care abia au împlinit 18 ani, spun sursele Adevarul.ro. Un băiat va deveni fată, iar o tânără a ales să-şi schimbe sexul pentru a deveni bărbat, instanţele înaintând deja SPCLEP Satu Mare decizia prin care funcţionarii sunt obligaţi să modifice datele de stare civilă ale acestora şi să le elibereze acte de identitate noi, cu un nou CNP şi un alt prenume. 

În cazul celor cinci persoane din Satu Mare, toate aceste proceduri au fost finalizate, SCLEP Satu Mare realizând, la rândul său, toate modificările dispuse de instanţă. "Ultimele două cazuri sunt recente. La noi ajung abia când toate etapele sunt parcurse. Nu putem şti câte astfel de proceduri mai sunt în derulare", au declarat, pentru Adevărul, sursele citate. 

Operaţii decontate

Obţinerea sentinţei judecătoreşti pentru obligarea Serviciilor de Evidenţă a Persoanelor de a modifica datele de stare civilă este, însă, doar ultima etapă într-o procedură extrem de greoaie, obligatorie pentru realizarea acestor intervenţii chirurgicale ale căror costuri sunt suportate integral de sistemul naţional de asigurări de sănătate.

Motivul? Transsexualismul este considerat o boală cu un singur remediu: corelarea prin intervenţia chirurgicală a fizicului uman cu trăsăturile psihice diametral opuse. 

Potrivit specialiştilor, majoritatea transsexualilor pot fi diagnosticaţi încă dinainte de pubertate, când încep să simtă o repulsie faţă de genul cu care s-au născut, însă nu există o limită superioară de vârstă. Diagnosticul poartă denumirea de "tulburare de identitate de gen", sau "disforie de gen", însă pentru a putea beneficia de o operaţie de schimbare a sexului trebuie ca diagnosticul să fie stabilit de către un medic psihiatru după mai multe şedinţe de tratament, care se pot întinde chiar şi pe doi ani. În paralel, pacienţii sunt evaluaţi de ginecolog, endocrinolog, medic legal, iar în paralel urmează un tratament hormonal. 

Abia ulterior acestor etape se ajunge la iniţierea unor intervenţii chirurgicale care, la rândul lor, sunt complexe şi în mai multe etape. Astfel de operaţii sunt realizate, deja, în România, pentru ambele sexe, printre altele, la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti.

Cum decurge o operaţie

Transformarea unui bărbat în femeie presupune îndepărtarea penisului şi a testiculelor şi construirea, din ţesutul provenit de la acestea, a vaginului, vulvei şi a labiilor, iar pentru ca aspectul să fie cât mai fidel, medicii prelevează grefe suplimentare de piele din corpul persoanei.

De cealaltă parte, intervenţia prin care o femeie devine bărbat este mult mai dificilă. Prima este histerectomia, prin care sunt îndepărtate definitiv uterul, trompele uterine, ovarele după care se realizează o vaginectomie, adică o extirpare chirurgicală a vaginului.

Printr-o altă intervenţie chirurgicală se realizează, apoi, organul sexual masculin, prin grefe musculare şi epiteliale prelevate de la persoana în cauză. Ulterior, medicii vor implanta proteze care să susţină activitatea organului, intervenţiile fiind similare cu cele aplicate în cazul bărbaţilor cu probleme erectile, pentru care soluţiile medicamentoase nu funcţionează. 

În finalul intervenţiilor medicale, persoanele care optează pentru o operaţie de schimbare de sex pot solicita, prin acţiuni formulate în instanţă, obligarea Serviciilor de Evidenţă a Persoanelor modificarea datelor de stare civilă, adică un nou CNP şi un nou nume. 

Prima operaţie de schimbare de sex din România a avut loc la Spitalul de Urgenţă Floreasca în aprilie 1995. În urma intervenţiei, un tânăr de 19 ani, Sorin Florin Raţiu, a devenit femeie. În străinătate, o astfel de intervenţie costă între 20.000 şi 60.000 de euro.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare