Ce drepturi ai, ca pasager, dacă zborul tău este amânat. Compensaţiile pot ajunge până la 600 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compensările din partea companiei aeriene pot să fie atât în bani, cât şi în alte beneficii, precum cazare sau mese şi băuturi gratuite.

Drepturile pasagerilor nu sunt foarte bine prezentate de către companiile aeriane, de aceea se întâmplă ca tot ceea ce fac mulţi pasageri care au zborul anulat sau au întârzieri este să se înarmeze cu multă răbdare, fără să îşi ceară drepturile care li se cuvin. 

„În cazul în care zborul întârzie între 2-4 ore, iar distanţa zborului este sub 1.500 de kilometri aveţi dreptul la o compensaţie de 250 euro. În cazul în care zborul întârzie între 2 şi 4 ore, iar distanţa zborului este între 1.500 şi 3.500 de kilometri aveţi dreptul la o compensaţie de 200 euro, iar dacă întârzie mai mult de 4 ore compensaţia pe care ar trebui să o primiţi este de 400 euro. În cazul în care zborul întârzie între 2 şi 4 ore, iar distanţa zborului este mai mare de 3.500 de kilometri aveţi dreptul la o compensaţie de 300 euro. Dacă întârzierea este peste 4 ore, aveţi dreptul la o compensaţie de 600 euro. Aceaste compensaţie se reduce cu 50% în cazul în care compania aeriana vă oferă un zbor alternativ”, afirmă Mircea Spătar, cel care conduce o franciză Paralela45.

Acesta susţine că, de multe ori, şi cei care îşi cunosc drepturile nu se avântă să ceară această compensaţie pentru că nu cunosc actele pe care le au de completat şi unde trebuie să se adreseze în acest sens, aducând completări informaţiei. De multe ori şi cei care înaintează cererea companiei aeriene se lasă descurajaţi de opoziţia făcută de acestea, care mizează tocmai pe informaţiile limitate pe care le au pasagerii.

„Prezentaţi orice document legat de zborul întrerupt şi zboruri alternative oferite, cum ar fi bilete electronice şi bilete de îmbarcare. Trebuie să cereţi informaţii de la echipa de la sol despre cauza problemei. De asemenea, notaţi-vă câteva informaţii despre întrerupere, inclusiv timpul de sosire la destinaţia finală. Orice informaţii pe care le puteţi colecta – cum ar fi poze ale tabelei de plecare de la aeroport sau orice comunicate ale companiei despre întrerupere,acestea vor fi folositoare pentru cererea dumneavostră.”, afirmă Mircea Spătar.

De asemenea, pasagerii care au ghinionul ca zborul lor să întârzie mai au dreptul la grijă, respectiv mese şi băuturi gratuite, dar şi posibilitatea de comunicare cu apropiaţii, chiar şi asigurarea unei cazări, dacă trebuie să aştepte peste noapte. 

Un alt drept al pasagerilor este de a nu plăti diferenţa de bilet, dacă zborul alternativ primit este la o clasă superioară, precum şi o reducere între 30% şi 75% din preţul biletului, dacă zborul alternativ este la o clasă inferioară decât cel achiziţionat iniţial. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima