Cât de des e normal să-ţi complimentezi partenerul de viaţă. Punctul în care măgulirile devin hrană-surogat toxică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complimentele colorează orice relaţie şi interacţiune dintre iubiţi, dar uneori, când acestea sunt prea frecvente, pot ascunde slăbiciuni ale celui care insistă să le audă.

Complimentele sunt părţi dulci şi romantice ale oricărui cuplu. Momente care se întâmplă mai rar în cazul unora, poate doar o data pe săptămână, într-un moment de relaxare, sau poate de câteva ori pe zi, în cazul altora.

Psihologii consideră complimentele impulsuri potrivite, cu aspect pozitiv în orice relaţie, menite să apropie partenerii, fiind parte a ritualului de iubire.

„Avem cu toţii nevoia de a primi complimente, diferenţa constă în calitatea acestora, nivelul şi periodicitatea cu care am fost obişnuiţi în copilărie. Dacă n-au o tendinţă cu efect coruptibil, de manipulare, atunci sunt binevenite cât mai des. Important este să fie sincere, clare, altruiste, fără să capete un aspect patologic”, afirmă psihologul Călin Secan.

Partenerii dintr-un cuplu nu vor resimţi niciodată la fel nevoia de a fi complimentaţi sau de a complimenta. Nevoia de a complimenta mai mult o resimte cel care are o anumită nesiguranţă, sau o nereuşită, sau are nevoie de certitudine. Acesta va fi cel care va face mai des complimente. Mai grav este însă atunci când cineva simte nevoia constantă şi continua de a primi complimente.

„Persoanele cu o nevoie exagerată de a primi complimente ascund o problemă de acceptare, de cele mai multe ori este critică, îmbufnată, răutăcioasă, iar complimentele devin o hrană-surogat. Deci complimentarea între partenerii unui cuplu este bine să fie autentică, altruistă şi clară, ori de câte ori simte unul din parteneri, dar nu pentru a obţine ceva de la celălalt astfel”, afirmă Călin Secan.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție