A`ime Cristie, fondatorul fundaţiei "Hearts of hearts", vine la Satu Mare. Ea va susţine cursuri, timp de două zile, care vor aborda aproximativ 100 de topici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe parcursul celor 2 zile vor fi dezbătute peste 100 de topici din planurile familial, social, vocaţional, spiritual, financiar, fizic şi mental, domeniile de manifestare ale identităţii umane

A`ime Cristie va susţine, în perioada 13-18 iunie, mai multe cursuri la Satu Mare care au menirea de a reconfigura valorile primare ale omului. A`ime Cristie este specialist în conştiinţa umană şi a asistat zeci de mii de oameni aflaţi în toate structurile societăţii în transformările vieţii lor, atât la nivel profesional, cât şi la cel personal.

A trăit 23 de ani în Australia, iar la ora actuală se află în România pentru a asista în transformarea poporului român. Călătoreşte excesiv în ţără şi străinătate şi oferă consultaţii, atât  pentru persoane în privat, cât şi pentru corporaţii.

În perioada 13-18 iunie va susţine mai multe cursuri la Satu Mare care au menirea de a reconfigura valorile primare ale omului.

Primul curs, Hearts of Hearts, se va desfăşura pe parcursul a doua zile, după următorul program: sâmbătă începând cu orele 09.00 -23.00, iar duminică de la ora 09.00  – 19.00, pe strada Vasile Lucaciu, numărul 8. 

Pe parcursul celor 2 zile vor fi dezbătute peste 100 de topici din planurile familial, social, vocaţional, spiritual, financiar, fizic şi mental,  domeniile de manifestare ale identităţii umane. O multitudine de probleme îşi găsesc reconcilierea şi soluţionarea. Rezolvarea acestora este direct proporţională cu deschiderea sufletească a fiecăruia dintre noi şi dorinţa noastră de a ne transcende limitaţiile. Preţul pentru acest curs este de 149 lei, iar pensionarii beneficiază de o reducere de 50%, respectiv 75 lei. Pentru înscrieri doritorii sunt rugaţi să se prezinte pe strada Vasile Lucaciu, numărul 8, sâmbătă, 13 iunie, la ora 8.30. Punctualitatea este apreciată. 

Luni, 16 iunie, începând cu orele 09.00, Cristie A`ime va susţine un curs care vine în sprijinul părinţilor şi al copiilor. <Iubeşte părintele care eşti> se adresează persoanelor care vor să-şi îmbunătăţească relaţia părinte-copil. Costul este de 120 lei şi include participarea copilului şi a unuia dintre părinte, iar în caz de mai mulţi copii se aplică o creştere de 60 lei pentru fiecare.

Tot luni, de la ora 18.30 şi până la 23.00, expertul în conştiinţa umana va susţine un alt curs, intimitate şi sexualitate, costul acestuia fiind de 80 lei. În data de 17 iunie, la hotel Vila Bodi, Cristie A`ime va ajuta persoanele înscrise la cursul Master Your Life – fii una cu destinul tău, să găsească prescripţia de rezolvare a conflictelor din viaţă, reţeta care vă vor transforma visele în realitate. În cadrul acestui curs fiecare persoană va beneficia de o planificare strategică a reconfigurării valorilor lui primare şi durează 50 de minute. Cursul este limitat la un număr de 12 persoane. Costul acestui eveniment este de 600 lei, iar pentru persoanele din afara localităţii este de 500 lei.

Iar pentru cei care tocmai şi-au deschis o afacere şi nu ştiu dacă deciziile pe care vor să le ia sunt bune sau nu, Cristie A`ime organizează vineri, de la ora 18.30, o şedinţă unde toţi cei interesaţi vor putea primi un sfat în ceea ce priveşte principiile financiare şi de bussines care au ancorat cele mai eficiente business-uri globale. Preţul constă într-o simplă donaţie. De asemenea, cei care doresc o şedinţă în privat pot să se înscrie la numărul de telefon: 0763 073 818.

A`ime Cristie este şi fondatorul fundaţiei Hearts of Hearţ, oratorul inspiraţional, autorul, filozoful, şi tot  odată femeia care şi-a dedicat viaţa în tot mai mare măsură căutării şi definirii valorii umane, a reîntregirii aspectului uman cu cel divin într-o bătaie de inimă. Experienţa şi ariile de expertiză ale lui Cristie o recomandă ca unul dintre cei mai buni consultanţi, profesori şi terapeuţi din domeniul dezvoltării umane.

Vă recomandăm şi

DOCUMENT Structura noului an şcolar propusă de Ministerul Educaţiei

AJOFM Dâmboviţa, noi cursuri de calificare

Cursuri de calificare pentru lucrători în comerţ, baby-sitter, îngrijitori bătrâni la domiciliu sau cursuri de iniţiere în antreprenoriat pe bani europeni

Cursuri gratuite. Calificări pentru şomerii care doresc să devină ospătari

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online