Victor Ponta s-a întâlnit cu conducerea Delphi Packard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea companiei Delphi Packard a avut o întâlnire de lucru cu primul ministru Victor Ponta care a dorit să afle care sunt planurile de dezvoltare a companiei

Venită la Moldova Nouă în anul 2011 compania Delphi Packard şi-a mărit capacitatea de producţie şi numărul de angajaţi în anul 2013. „Ei s-au dezvoltat foarte mult, ceea ce a ajutat şi oamenii, pentru că de la 400 au ajuns la 1.000 de angajaţi“ ne-a explicat consilierul judeţean Toni Novăcescu. 

Primul-ministru Victor Ponta a avut pe 21 iunie 2013, la Palatul Victoria, o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai companiilor Orange, Delphi şi Vinci, cu care a discutat despre dezvoltarea proiectelor pe care aceste companii le au în România. „Reprezentanţii celor trei companii l-au asigurat pe Primul-ministru de faptul că România este o prioritate pentru investiţiile lor viitoare şi au apreciat disponibilitatea Guvernului României de a le oferi sprijin în acest sens... Discuţiile cu reprezentanţii Delphi au avut ca principal subiect extinderea prezenţei companiei în România. Întrevederile au avut loc în contextul dialogului continuu purtat de Guvern cu mediul de afaceri din România“ se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”