Turiştii au luat cu asalt Muntele Semenic în această duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhiva

Proprietarii de pensiuni aşteaptă turişti în număr mare şi în acest weekend pe Muntele Semenic, mai ales că rezervările s-au făcut deja de la începutul săptămânii. Controalele poliţiştilor nu i-au descurajat pe administratori, astfel că, dacă li s-au descoperit nereguli, le-au remediat şi profită în continuare de boom-ul turistic din această iarnă.

Bucuria lor este cu atât mai mare cu cât o astfel de „avalanşă” de turişti nu au mai avut de acum patru ani. „Toate locurile de cazare sunt ocupate, ninge la această oră pe munte şi este înorat, probabil că, vor fi în continuare precipitaţii sub formă de ninsoare”, a spus Silvester Orgonaş, administratorul unei pensiuni de pe Muntele Semenic. În ce priveşte drumul, acesta este curăţat până la asfalt, astfel că, dacă luaţi decizia să schiaţi în aceste zile, trebuie să ştiţi că nu veţi avea prea mari bătăi de cap în această privinţă.

Mai multe pentru tine:
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile