Se distribuie banii pentru ajutoarele la încălzire cu lemne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru încălzirea centralizată nu se dau ajutoare

După aproape trei luni de la debutul iernii, în sfârşit, familiile care se încălzesc cu lemne, cărbune sau combustibili petrolieri şi au un venit de până în 615 lei pe fiecare membru vor primi ajutorul de căldură cuvenit.

La nivelul municipiului, mai mult de zece la sută din populaţie a depus cereri la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul primăriei Reşiţa, pentru ajutoarele la încălzire, la caseriile primăriei fiind înregistrate peste 7.500 de solicitări. Astfel, în perioada 11– 19 februarie, se face plata ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, aferent lunilor noiembrie şi decembrie 2009. Sumele minime şi maxime plătite fiecărei familii se ridică la 16 şi 54 de lei. Tot în luna februarie, beneficiarii ajutorului social vor primi banii mult aşteptaţi.

Plăţile se fac la sfârşitul lunii februarie

„Precizăm că pentru beneficiarii de ajutor social, plata ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, aferent lunilor noiembrie şi decembrie 2009, se va face în perioada 23-26 februarie, iar în aceeaşi perioadă se va face şi plata ajutorului social aferent lunii februarie“, a declarat Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa.

Familiile care au depus solicitări ca să beneficize de aceste ajutoare trebuie să meargă la primărie pentru a vedea ce trebuie să facă pentru a intra în posesia banilor.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile