Românul care a plecat cu 13 boli din spital după o operaţie la inimă: „M-au «raşchetat» pe viu, fără nicio anestezie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un reşiţean acuză că în urma unei intervenţii chirurgicale pe care a suferit-o anul trecut a ieşit din spital mai bolnav decât s-a internat.

Ioan Ghiulai a fost operat pe cord la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara. Intervenţia a avut loc în luna septembrie a anului trecut, însă şederea lui în spital s-a prelungit până la sfârşitul lunii decembrie din cauza complicaţiilor care au apărut. Cazul său a fost făcut public de jurnaliştii de la radioreşiţa.ro.

Bărbatul şi soţia lui susţin că după externare a început calvarul. A plecat acasă cu 13 diagnostice, printre care Sindromul Parkinson şi epilepsie. Ioan Ghiulai spune că în timpul internării a contactat o infecţie din spital şi a fost izolat de către medici fără nicio explicaţie.

„Boala mea a început de la o infecţie din spital care m-a ţinut la pat cu antibiotice timp de 3 luni. În acele momente m-au «raşchetat» pentru pansament pe viu, fără nicio anestezie. De la acele dureri foarte mari am rămas cu o frică şi nu mi-am mai revenit“, a declarat Ioan Ghiulai pentru sursa citată.

Reprezentanţii spitalului recunosc că bărbatul a fost infectat

Reprezentanţii Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara au oferit foarte greu detalii despre cazul Ghiulai. După mai multe intervenţii purtătoarea de cuvânt ne-a trimis o poziţie oficială, în care recunoaşte sec că reşiţeanul a contactat o infecţie nosocomială după operaţie.

“Pacientul Ghiulai Ioan a prezentat la prima internare o serie de factori de risc pentru apariţia infecţiilor nosocomiale, cum ar fi intubaţie orotraheală prelungită, cateterizare vasculară şi vârstă înaintată. Conform definiţiei de caz a infecţiilor nosocomiale, ca urmare a diagnosticului combinat clinic, microbiologic şi epidemiologic, pacientul a fost raportat către DSP Timiş şi CJAS Timis, în luna decembrie 2015, ca infecţie nosocomială postoperatorie de plagă sternală şi tratat de medicul curant cu antibiotice ţintite, pe baza antibiogramelor efectuate în perioada internării. În data de 23.12.2015 pacientul a fost externat că vindecat chirurgical”, a declarat dr. Alina Lupu, directorul medical al institutului, pentru Adevărul.

Soţii Ghiulai sunt şi un caz social extrem. Sunt găzduiţi în casa unei cunoştinţe şi au ca venit doar pensia Elisabetei Ghiulai. După externare au făcut demersuri pentru ca bărbatul să primescă o pensie de handicap, însă dosarul le-a fost respins.

Mai multe pentru tine:
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €