Reşiţa: Răchia rămâne fără festival

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: Răchia rămâne fără festival

„Festivalul Răchiei” ar fi trebuit să înceapă mâine în staţiunea Băile Herculane, însă Asociaţia Producătorilor de Răchie a anulat evenimentul.

„Anul acesta nu mai putem organiza festivalul, conform tradiţiei, la Băile Herculane. Însă ne-am decis să ne prezentăm cu toţii la Zilele Recoltei, organizate pe 9, 10 şi 11 octombrie la Reşiţa”, a spus Ioan Borduz, primarul din Fârliug şi unul dintre organizatorii festivalului.

Pentru al treilea an consecutiv, SC Pieţe Reşiţa SA, împreună cu municipalitatea oraşului, au decis continuarea manifestării agricole „Ziua Recoltei”, care a fost organizată după reluarea acestui eveniment pe stadionul de atletism din Cartierul Govândari.

„Având în vedere că în zonă sunt foarte mulţi producători agricoli, am considerat benefic să reiterăm această manifestare, care are un succes tot mai mare de la un an la altul. La această ediţie sperăm să avem peste 120 de producători. De asemenea, producătorii de răchie au răspuns afirmativ invitaţiei noastre”, a spus Alexandru Damian, directorul SC Pieţe Reşiţa SA.

Ca în fiecare an, toţi reşiţenii care vor veni la Zilele Recoltei pot să cumpere orice produs expus de către cei prezenţi, fiind o expoziţie agricolă cu vânzare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie