Reşiţa: Lucien Hora este cel mai bun vitezoman la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: Lucien Hora este cel mai bun vitezoman la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă

Veteranul reşiţean l-a învins şi astăzi pe campionul absolut de anul acesta, Daniel Onoriu.

Pilotul de la Racing Team UCM Reşiţa, Lucien Hora, a câştigat duminică, la Teliu, Trofeul „Valea cu flori”, ultima etapă a sezonului în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. Pentru multiplul campion reşiţean este de fapt o dublă victorie, el impunându-se şi vineri, pe acelaşi traseu, în urcarea cu numarul 13 a campionatului. Veteranul reşiţean a reuşit să urce coasta cu cel mai bun timp al week-end-ului, 1:45.232, ceea ce i-a adus titlul de „King of the hill”.

Campionul din acest sezon, Daniel Onoriu, a terminat al doilea, pentru ca podiumul să fie completat de Paul Andronic. Un alt resitean, Christian Nistoran, a venit pe locul patru la general, ceea ce i-a asigurat victoria la Grupa N şi poziţia de lider în clasamentul juniorilor. Lucien Hora i-a dedicat dubla victorie de la Teliu colegului sau Mircea Pădurean, aflat în convalescenţă după accidentul suferit în etapa de la Reşiţa.

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile