Reşiţa: Admitere la Seminar
0Adolescenţii care au trecut cu note bune peste examenele naţionale, mai au doar două zile la dispoziţie pentru a se înscrie la Seminarul Teologic din Caransebeş.
Admiterea se va organiza în data de 16 iunie, de la ora 8.00. Candidaţii vor susţine şi probe orale, dar şi scrise pentru verificarea aptitudinilor. Probele orale constau în verificarea dicţiei prin rostirea unei rugăciuni, verificarea aptitudinilor muzicale prin intonarea unei cântări bisericeşti , verificarea simţului ritmic , vizita medicală , verificarea aptitudinilor muzicale . Probele orale vor fi apreciate cu calificativul admis/respins. Cei care vor trece cu bine peste examenul oral, vor susţine un examen scris, de două ore, din Religie, au anunţat reprezentanţii Episcopiei Caransebeşului. De pe site-ul Episcopiei se poate procura şi programa de admitere.