Război între doi vecini pentru un perete construit ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Sabău se teme că peretele contruit ilegal se va prăbuşi peste familia sa

Mircea Sabău îşi vede agoniseala de-o viaţă în pericol pentru că o sentinţă judecătorească este ignorată. Un reşiţean ajuns în pragul disperării după ce un perete de câţiva metri stă să cadă peste familia lui ameninţă cu un protest la înălţime.

Mircea Sabău, reşiţeanul care trăieşte cu frica în sân din cauza unei construcţii şubrede şi ilegale ridicate de vecina sa, Ana Boruz, ameninţă că va protesta pe clădirea Primăriei Reşiţa dacă sentinţa judecătorească nu va fi pusă în aplicare în cel mai scurt timp.
Femeia a executat lucrări de extindere a casei sale de pe Strada Rândul III fără să ţină cont de nimeni şi nimic, iar instanţa o obligă să dărâme tot ce a construit fără autorizaţie.

Reclamant hotărât

„Justiţia a hotărât că vecina mea a construit fără să aibă autorizaţie. Există o hotărâre a instanţei care confirmă asta şi o obligă să aducă locul la forma iniţială. Pereţii locuinţei mele au crăpat din cauza faptului că zidul vecinei este ridicat fără fundaţie sau stâlpi de susţinere. A avut două luni la dispoziţie să dărâme ce a construit ilegal. Mai grav este că a trecut un an de atunci şi nici primăria nu a luat măsuri”, reclamă Mircea Sabău. Ana Boruz nu şi-a manifestat disponibilitatea de a comenta acuzele vecinului său, iar Primăria Reşiţa spune că o mare parte din vină pentru faptul că acea construcţie ilegală nu a fost încă demolată îi aparţine şi celui care o contestă, Mircea Sabău.

„Doamna Boruz a intenţionat să dărâme construcţia, numai că vecinul a reclamat că în curtea casei sale cad cărămizi şi moloz. În plus, nici nu este de acord să permită accesul vecinei în curtea sa pentru a demola construcţia fără a-i fi afectată gospodăria”, informează Marius Bălean, purtător de cuvânt al Primăriei Reşiţa.

Protestează pe acoperişul Primăriei


„Cum să intre la mine în curte?! Să-mi spargă tot? Să o demoleze de acolo de unde a construit-o! Dacă nu se iau măsuri, mă voi urca pe Primărie, poate aşa mă voi face şi eu auzit. Nu se poate să fie ignorată o hotărâre judecătorească”, ameninţă Mircea Sabău.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate