Programul complet al Festivalului de Jazz de la Gărâna: 12 trupe internaţionale vin în Munţii Banatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul de Jazz de la Gărâna a intrat în linie dreptă. Mai este exact o lună de zile până la debutul ediţiei cu numărul 21 a celei mai importante manifestări de gen din Europa de Est.

Anul acesta, 12 trupe internaţionale vor încânta iubitorii muzicii jazz, în perioada 6-9 iulie, în trei locaţii diferite din Munţii Banatului: Poaiana Lupului, satul Gărâna şi biserica din Văliug.

Organizatorii au reuşit şi în acest an să aducă artişti valoroşi din întreaga lume. Pe scenă vor urca trupe din SUA, Norvegia, Cuba, Suedia, Italia, Vietnam, Austria sau Germania.

Prima zi a festivalului, joi, 6 iulie, se deschide cu un quintet exploziv, care fuzionează vibraţiile funky ale muzicii soul-bop din anii 60, cu accente flamenco şi sunete inspirate de universul acustic al lui Miles Davis. E vorba despre chitaristul austriac Wolfgang Muthspiel, descris de New York Times ”etalonul generaţiei de chitarişti de jazz contemporan”, care îşi va uni forţele cu toboşarul Jeff Ballard, trompetistul Ralph Alessi, pianistul Gwilym Simcock şi basistul Larry Grenadier. 

Surprizele continuă şi în zilele următoare, iar ultima seară este de-a dreptul una de geniu din punct de vedere artistic. Pe scenă va urca John Scofield, cel care a influenţat evoluţia jazz-ului de la finalul anilor 70 până în prezent, iar chitara sa şi-a făcut cunoscute acordurile pe toate continentele. John Scofield este câştigător a două premii Grammy la ceremonia din februarie 2017: cel mai bun album de jazz instrumental pentru ”Country for Old Men” şi cea mai bună improvizaţie solo jazz pentru single-ul “I’m So Lonesome I Could Cry”. 

Pianistul suedez Bobo Stenson, una dintre cele mai importante personalităţi ale jazz-ului european, va închide ultima seară de festival, duminică, 9 iulie. Bobo Stenson, recunoscut în toate colţurile lumii pentru stilul inconfundabil, a cântat ani în şir alături de mari muzicieni de jazz, artişti precum Charles Lloyd sau trompetistul Donald Cherry.

Mai multe amănunte şi programul complet al manifestării le puteţi găsi pe site-ul official al festivalului www.garana-jazz.ro. Biletele se pot achiziţiona online, în avans prin Bilete.ro si Biletmaster.ro la preţul de 85 de lei, pentru o seară. Cei care doresc să participe la toate cele patru seri de spectacol îşi pot cumpăra un abonament la valoarea de 300 de lei. 

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare