Încep lucrările de restaurare a Podul de piatră din Băile Herculane, vechi de peste 150 de ani

0
Publicat:

Cu o vechime de peste un secol și jumătate, podul de la Herculane a fost realizat pe locul în care a existat un pod din lemn, ridicat cu aproape o sută de ani mai devreme.

Podul de piatră FOTO Primăriea Băile Herculane

Podul de piatră din Băile Herculane, care face legătura dintre strada Cernei și Piața Hercules, intrat într-o fază vizibilă de degradare, va fi reabilitat cu ajutorul fondurilor europene.

Din cauza lucrărilor executate la calea de rulare, începând din data de 8.11.2022 circulația pe podul de piatră va fi oprită până la terminarea lucrărilor. Accesul spre Piața Hercules și către hotelul Roman se va face în această perioadă prin strada Zăvoiului continuând cu acces pe sens unic pe strada Izvorului prin fața Băilor Neptun către Piața Hercules. Întoarcerea va fi posibilă pe DN 67A (drumul forestier). În toată această perioadă transportul public local va fi efectuat în centrul vechi al stațiunii până la stația de la hotelul Cerna”, a anunțat Primăria Băile Herculane, pe pagina oficială de Facebook.

Sursa de finanțare pentru reabilitarea podului este printr-un proiect Regio-POR, „Investiții în infrastructura din turism”, în valoare de 5,5 milioane de lei

Ne cerem scuze pentru neplăcerile pricinuite cetățenilor și turiștilor de închiderea circulației pe podul de piatră în următoarea perioadă, însă aceste lucrări nu pot fi făcute fără oprirea acesteia, iar reabilitarea podului este o parte importantă a eforturilor de a reface monumentele istorice din centrul stațiunii Băile Herculane”, au mai transmis cei de la primărie.

Podul a fost construit în 1865 FOTO Wikipedia

Podul a fost construit în anul 1865, an care este înscris pe una din bolțile de susținere a podului.

Lungimea totală este de 36 metri, cu o structură pe două bolți având deschideri diferite: 16,46 metri cea mai mare și 11,50 metri, cea mai mică.

Lățimea totală a podului este de 10 metri, cu o lățime a căii de rulare auto de 6 metri, cu două sensuri, iar trotuarul pentru pietoni este de 0,5 metri.

Parapetul ce mărginește trotuarul este construit din elemente ornamentale din fontă, la partea superioară.

Coridorul acoperit ce facilita accesul pietonal dinspre Hotel Franz Iosif și Baia Carolina are o lățime de 2,50 metri.

Acoperișul este din tablă, pe șarpantă din lemn, susținută pe stâlpi metalici, având elemente ornamentale din fontă, la partea superioară.

Deasupra coridorului, la capătul dinspre Baia Hebe, se găsește o statuie de marmură, care o reprezintă pe Omfala, regina Lydiei (Regatul Lydia se întindea în vestul Anatoliei, din Turcia de astăzi), la care Hercules a slujit trei ani. Cu Omfala, Hercules a avut un fiu, pe Lamus.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie