FOTO VIDEO Un judecător „copy-paste“ la un pas de a-l pune în libertate pe Cătălin Radu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Radu a fost arestat preventiv de Judecătoria Reşiţa FOTO facebook.com

Cătălin Radu era la un pas de punerea în libertate după ce un judecător a luat cu „copy-paste“ pasaje din referatul de arestare al procurorilor.

Deşi Judecătoria Reşiţa a emis mandatul de arestare pentru 29 de zile propus de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, în textul minutei şi al mandatului de arestare magistraţii Completului 4 al Secţiei Civil-Penal din cadrul Judecătoriei Reşiţa au lăsat printre capetele de acuzare pentru care a fost emis mandatul şi infracţiunea de „loviri şi alte violenţe“, faptă pentru care nu se poate dispune arestarea preventivă. Greşeala a apărut, cel mai probabil, pentru că judecătorul, în redactarea minutei şi a mandatului de arestare, a preluat cu „copy-paste“ pasaje din referatul procurorilor. Din fericire, greşeala a fost sesizată şi îndreptată de către Tribunalul Caraş-Severin. „În urma examinării căii de atac formulată de inculpat completul din cadrul Secţiei Penale a Tribunalului Caraş-Severin admisibilitatea acestei căi de atac sub aspectul necesităţii rejudecării propunerii de arestare preventivă privind încadrările juridice pentru care s-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă. În fapt Judecătoria Reşiţa în mod eronat dispusese arestarea şi pentru o infracţiune care nu îndeplineşte condiţiile art. 148 Cod Procedură Penală, în sensul că pedeapsa este sub pragul minim cerut de lege şi este prevăzută respectiva infracţiune - lovirea sau alte violenţe - nu doar cu pedeapsa închisorii ci alternativ şi cu pedeapsa amenzii, ceea ce face imposibilă dispunerea arestării preventive pentru o astfel de infracţiune“ explică judecătorul Rustin Ciasc, preşedintele Tribunalului Caraş-Severin.
Greşeala îl putea pune în libertate pe Cătălin Radu, dacă avocatul nu ataca cu recurs propunerea de arestare preventivă, ci sentinţa pronunţată, casată ulterior de magistraţii Tribunalului. Cu toate acestea, o acţiune în instanţă îi poate aduce acestuia despăgubiri morale consistente.
Magistraţii Tribunalului Caraş-Severin au sesizat greşeala judecătorului „copy-paste“ şi au casat sentinţa în cauză, rejudecând propunerea parchetului şi dispunând refacerea mandatului de arestare. „S-a înlăturat ca aare din dispoziţiile minutei încheierii recurate şi din dispoziţiile mandatului de arestare preventivă emis împotriva inculpatului aplicabilitatea acestei infracţiuni şi s-a constatat că se impune arestarea inculpatului strict pentru ultraj contra bunelor moravuri“ explică judecătorul Rustin Ciasc.
Cătălin Radu a venit în sala de judecată de la Tribunalul Caraş-Severin pentru judecarea recursului pe care acesta l-a declarat împotriva încheierii Judecătoriei Reşiţa, de vineri, prin care a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile. Omul de afaceri cerea să fie cercetat în stare de libertate şi declară că nu este un pericol public, fiind patronul unui restaurant şi a două cluburi în care lumea intră fără frică.
Cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, Cătălin Radu a recunoscut şi regretat în faţa instanţei incidentul din sala de fitness. Acesta a mărturisit că între el şi tânărul implicat în scandal au existat neînţelegeri de mai multă vreme şi că în seara respectivă lucrurile au degenerat. Omul de afaceri şi-ar dori o împăcare cu partea vătămată. Mai mult decât atât, Cătălin Radu şi-a cerut scuze pentru cele întâmplate administratorului sălii şi chiar a revenit la antrenamente, fără ca vreunul dintre ceilalţi abonaţi să se simtă ameninţat sau în vreun pericol. Pe asta a mizat şi avocatul său în sala de judecată, încercând să demonstreze că a fost ceva izolat, o reacţie nervoasă venită ca urmare a unor provocări, dar şi Cătălin Radu în persoană care le-a declarat magistraţilor că este un om de afaceri onorabil, că nu este un interlop şi că este patronul unui restaurant şi a două cluburi care sunt frecventate de foarte multe persoane, care vin acolo fără să se teamă de el.

Citeşte şi: Cine este Cătălin Radu, controversatul personaj care urma să fie asasinat în stil mafiot

UPDATE Poliţiştii au oprit la timp răzbunarea în stil mafiot a oamenilor de afaceri din Reşiţa. Încă doi mafioţi din gruparea lui Bujor au fost reţinuţi

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG