Cod galben de ninsori şi vânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meteorologii anunţă ninsori de proporţii

O avertizare de cod galben de vânt, ninsori şi viscol a fost emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Aceasta este valabilă de marţi, ora 20.00, până miercuri, ora 14.00, şi a fost emisă şi pentru judeţele din sud şi sud-vest.

În intervalul menţionat, în Banat, Oltenia şi vestul Munteniei, precum şi în Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali, va ninge, iar local şi temporar vântul va avea intensificări, viscolind zăpada.

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15-20 de litri pe metru pătrat, iar stratul de zăpadă va fi mai consistent.

În centrul şi estul Munteniei, inclusiv în zona municipiului Bucureşti, ninsorile vor fi slabe cantitativ, dar vântul va avea intensificări cu viteze de 50-55 de kilometri pe oră şi temporar 65-70 de kilometri pe oră.

Avertizarea cod galben a fost emisă, printre altele, pentru judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara şi sudul judeţului Sibiu. 

Circulaţie îngreunată din cauza ninsorii

Centrul Infotrafic a anunţat marţi dimineaţă că nu sunt drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţie întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor evenimente rutiere. În judeţul Caraş-Severin, pe DN 57B Oraviţa - Anina, între kilometri 11-16 este un strat de zăpadă de aproximativ un centimetru.

Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri au acţionat în total cu 156 de utilaje şi au răspândit 734 de tone de material antiderapant, în judeţele: Argeş, Prahova, Dolj, Vâlcea, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Hunedoara, Cluj, Bistriţa, Bihor, Maramureş, Alba, Sălaj, Braşov, Mureş, Harghita, Covasna, Sibiu, Iaşi, Neamţ şi Suceava, a precizat CNADNR.

 

Vremea marţi

Vremea continuă să se răcească, îndeosebi în regiunile extracarpatice. În sud-vestul şi sudul ţării, cerul este mai mult noros şi vor cădea precipitaţii pe arii relativ extinse. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în Banat, mixte în Oltenia şi Muntenia, şi preponderent ploi în Dobrogea.

În sud-vest, cantităţile de apă vor depăşi izolat 15-20 de litri pe metru pătrat, iar stratul de zăpadă nou depus va fi mai consistent.

În Moldova şi la munte, înnorările vor fi temporare şi local va ninge slab, iar în celelalte regiuni cerul va fi variabil şi doar izolat vor mai fi fulguieli trecătoare, în prima parte a zilei.

Vântul va avea unele intensificări în Câmpia de Vest şi în regiunile extracarpatice, precum şi la munte.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 7 grade pe litoral.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Prognoza pe două săptămâni: ninsori şi temperaturi sub mediile normale, dar şi câteva zile călduroase

Ne aşteaptă o săptămână rece, cu temperaturi sub mediile normale în această perioadă, însă la sfârşitul lunii vom avea parte de câteva zile mai călduroase. Până pe 26 noiembrie va ninge în cea mai mare parte a ţării, la fel şi în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie.

Prognoza meteo pentru sezonul de iarnă: în decembrie vom avea parte de precipitaţii peste medie

Iarna îşi va intra în drepturi din luna decembrie, când sunt aşteptate precipitaţii peste media climatologică. Mai mult, sunt aşteptate temperaturi sub medie, cel mai frig urmând să fie în nordul şi în centrul ţării.

Directorul ANM: de luni se răceşte şi e posibil să fie emis cod galben de zăpadă. Cum va fi vremea în weekend

În cursul zilei de duminică, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) va trimite o informare şi e posibil să emită şi cod galben de ninsori începând de luni. Atenţionarea va viza iniţial partea de Vest, Centru, Nord şi Oltenia, iar marţi se va extinde şi pentru sudul ţării, a anunţat directorul ANM, Ion Sandu, în cadrul comandamentului de iarnă de vineri. Sâmbătă va fi mai cald decât normalul perioadei, duminica vine cu ploi.

Noiembrie, prima lună a iernii. Harta drumurilor cu risc de înzăpezire

Autorităţile au decis marţi ca drumurile naţionale cu probleme să fie închise încă de la primele ninsori. În plus, Poliţia Rutieră a primit ordin de la ministrul de Interne să sancţioneze drastic şoferii care nu-şi pun din timp anvelope de iarnă, dar şi pe cei care se încumetă să intre pe drumurile închise.

Ghid de siguranţă rutieră pentru şoferi. Când trebuie schimbate cauciucurile de vară şi ce păţesc şoferii care nu au maşinile dotate corespunzător

Mare atenţie, şoferi! Ţinând cont de faptul că, în unele zone din ţară, iarna şi-a intrat deja în drepturi, Poliţia Rutieră atenţionează că folosirea cauciucurilor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de data calendaristică. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

METEO După câteva zile mai călduroase vine frigul. După 22 noiembrie vor cădea şi primii fulgi de zăpadă

În următoarele zile vom avea parte de o creştere uşoară a temperaturilor, însă din 22 noiembrie se va răci, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă. După această dată sunt aşteptate ploi în toată ţara, iar în unele regiuni precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare