Cea mai mare turmă de zimbri văzută în ultimii 200 de ani, în sălbăticie, în România. În grup sunt şi doi viţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO WWF România

Doi pui de zimbru, recent veniţi pe lume, au fost zăriţi de către rangerii proiectului LIFE Bison în turele de monitorizare din Muntii Tarcu. Ei fac parte dintr-o turmă impresionantă, cea mai mare observată în România în ultimele două secole.

În zona cunoscută sub numele de Măgura Zimbrilor, în vecinătatea comunei Armeniş, sunt acum peste 57 de zimbri liberi, dintre care cel puţin 12 născuţi în sălbăticie.

Rewilding Europe împreună cu WWF-România, partenerii şi comunităţile locale salută revenirea zimbrilor, animale care sculptează peisajul şi contribuie la creşterea biodiversităţii.

Puii fac parte din cel mai numeros grup văzut în sălbăticie în România de mai bine de 200 de ani, 24 de indivizi, de către observatori. Cei de la WWF România sunt de părere că mai sunt şi alţi nou născuţi în celealte grupuri, dar fiindcă aceştia au la dispoziţie situl Natura 2000 Munţii Ţarcu, care se întinde pe mii de hectare, sunt greu de găsit.

La naştere cântăresc între 24-27 kg şi se bucură de protecţia şi experienţa uriaşilor care pot ajunge până la 9o0 kg şi pot măsura doi metri lungime.

„Anul trecut s-au născut cel puţin 8 viţei. Este cel mai mare număr văzut în Măgura Zimbrilor şi sperăm că anul acesta vor fi şi mai mulţi care supravieţuiesc pentru a deveni adulţi puternici”, spune Daniel Hurduzeu, ranger în Măgura Zimbrilor, Armeniş.

Puii se nasc de obicei vara şi au suficient timp pentru a se acomoda mediului şi să fie destul de puternici pentru a trece cu bine iarna, dar există excepţii în care femelele dau naştere şi iarna. Sarcina este de aproximativ nouă luni.

Aceştia au blană roşiatică la naştere, dar după câteva luni, blana începe să se schimbe într-o nuanţă ciocolatie şi încep să îşi schimbe blana aşa cum fac adulţii. Culoarea şi densitatea blănii de zimbru variază în funcţie de anotimp.

Grupurile constau din femele adulte, pui şi tineri cu vârste de 2-3 ani. Masculii adulţi părăsesc grupul şi revin doar în perioada de împerechere şi iarna.

„Naşterile în sălbăticie sunt un indicator important pentru proiectul de resălbăticire care ne spune că zimbrii s-au adaptat şi prosperă în Carpaţii Meridionali, un mare success pentru conservarea acestei specii vulnerabile şi pentru biodiversitatea zonei”, a declarat Marina Drugă, Manager proiect LIFE-Bison, WWF-România.

Următorul transport de zimbri este plănuit pentru finalul lunii iulie, cu exemplare din rezervaţii din Germania.

Pe aceeaşi temă:

Satul din Banatul Montan recomandat de către The Guardian în topul destinaţiilor turistice de primăvară

Pui de zimbru născut în captivitate. Este cel de-al treilea zimbru fătat, în ultimii patru ani, la Grădina Zoo din Reşiţa 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare