Cărăşenii construiesc mai puţin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul autorizaţiilor pentru construire a scăzut în acest an, cu aproapre 30 la sută faţă de primele nouă luni ale anului trecut.


Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, dacă în prima lună a anul trecut au fost solicitate19 autorizaţii, anul acesta numărul persoanelor care au dorit să costruiască o casă a fost de 11. În primele luni ale anului, au fost eliberate 180 de astfel de documente pentru costruirea de clădirile rezidenţiale.

Semnal pozitiv

Deşi numărul autorizaţiilor de construire este mai mic în acest an, din luna mai se constată o creştere lunară constantă a numărului de autorizaţii. Astfel că, în luna septembrie a acestui an, numărul autorizaţiilor pe care le-au cerut cărăşenii l-a depăşit pe cel care s-au eliberat anul trecut, în aceeaşi lună.

Mai multe pentru tine:
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile