Buget de 400.000 de euro pentru cel mai important festival de rock din Banat. „Am iniţiat discuţii cu cei care au adus la Bucureşti Madonna sau Metallica“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
In cadrul celor trei zile ale primei ediţii, la Reşiţa au ajuns mii de rockeri din toată ţara FOTO CUSTOM

Au început pregătirile pentru cel mai important festival rock din Banat - "Custom Reşiţa 2020". Evenimentul se află la cea de-a doua ediţie şi va avea loc în luna iulie 2020.

Prima ediţie a adus la Reşiţa nume mari ale rockului internaţional: The Rasmus, Emir Kusturica, Doro, John Newman. Marea dezamăgire a anului trecut a fost anunţul de ultim moment al legendarei formaţii Uriah Heep, capul de afiş al festivalului, care anulat concertul din Banat din cauza unor probleme apărute la transportul echipamentelor.

Anul acesta Primăria Reşiţa a anunţat deja că se va implica direct în organizarea festivalul, fără să mai angajeze o altă firmă decât ca şi consultant. „Nu am încă veşti mari doar că ne vom asuma noi organizarea, dar vom lua Emagic ca şi consultant în organizarea acestui eveniment, în identificarea artiştilor potriviţi“, a declarat Ioan Popa.

Primarulul Reşiţei spune că a iniţiat o listă de artişti, însă nu poate face public niciun nume până când contractele nu vor fi semnate.

„Nu vă pot spune decât că am iniţiat discuţii cu Emagic – cei care au organizat Metallica la Bucureşti şi Madonna. Avem o listă cu trupe şi artişti, dar nu pot să vă dau momentan nume pentru că nu avem nimic concret. Vrem să avem undeva la şapte trupe internaţionale şi şapte româneşti“, a mai spus Popa.

Imediat după încheierea ediţiei de anul trecut, Scorpinos a apărut în discuţii ca fiind una dintre formaţiile care vor deschide lista invitaţilor din acest an. Bugetul festivalului din acest an va fi de aproximativ 400.000 de euro.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump