20.000 de lei vărsați la bugetul statului din amenzile date pentru pădurile tăiate ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 130 de sancțiuni, în valoare de peste 20.000 de lei și șase infracțiuni! Acesta este bilanțul unor controale care s-au întins pe parcursul a cinci zile. Polițiștiștii și inspectorii de la Direcția Silvică, au prins pe bandă rulantă camioane încărcate cu lemn tăiat ilegal.

În plus, unii dintre șefii societăților comerciale care exploatează masă lemnoasă preferă căile neoficiale, ca să se îmbogățească.   Au fost controlate două societăţi comerciale şi 14 autovehicule şi utilaje hipo ce transportau material lemnos. Poliţiştii au confiscat sau indisponibilizat 80 de mc cherestea, 42 mc frize de fag şi 10 mc lemn de foc a căror valoare se apropie de 40.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au organizat zece filtre pe principalele drumuri europene, naţionale şi judeţene, dar şi pe drumurile forestiere. Rezultatul a fost unul surprinzător, cu amenzi de ordinul sutelor: 138 de trecători au fost sancționați contravențional pentru că au distrus pădurea, așa cum i-a tăiat capul, fără să respecte vreo lege.

Localitățile în care s-au depistat nereguli sunt Anina și Naidăș, iar în ce privește transportul ilegal de lemn, polițiștii au suprins un șofer pe DN 58. 

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Ce fac de Revelion Meghan Markle și Prințul Harry? Părăsiți de toți înainte de Anul Nou, nu le mai rămâne decât asta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile