VIDEO Şapte poliţişti s-au luptat cu un şofer bănuit că era drogat, pentru a-l încătuşa. A fost arestat pentru ultraj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scandal provocat  în Râmnicu Vâlcea de un tânăr suspectat că s-a urcat la volan sub influenţa drogurilor şi care refuză să fie încătuşat Foto colaj

Pentru imobilizarea unui şofer suspectat că s-a urcat la volan sub influenţa drogurilor a fost nevoie de intervenţia a şapte poliţişti. Scandalul a atras atenţia locatarilor din zonă, care au filmat scenele.

Un tânăr de 22 de ani, din Mihăeşti - Vâlcea, a fost arestat preventiv vineri, 30 octombrie, pentru ultraj şi refuzul de la prelevarea de mostre biologice. 

Decizia a fost luată după ce acesta a fost reţinut pentru 24 de ore în urma unui scandal provocat chiar în duba poliţiei.

În urmă cu o zi, bărbatul a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliţiei Rutiere Râmnicu Vâlcea. I s-a solicitat testarea cu aparatul DRUGTEST, întrucât existau indicii că s-ar fi urcat la volan „sub influenţa substanţelor interzise”. 

Doar că tânărul a refuzat testarea, însă s-a arătat de acord cu recoltarea de sânge la spital. Numai că, în duba poliţiei, s-a răzgândit şi a declarat că nu mai vrea să fie testat. 

Când i s-a atras atenţia că riscă un dosar penal, a început să devină agresiv fizic şi verbal cu poliţiştii. Când au văzut că începe să facă pe nebunul, aceştia şi-au chemat colegii în ajutor. 

A fost nevoie de şapte oameni care să-l imobilizeze la pământ şi să-l încătuşeze. O parte dintre scene au fost surprinse de nişte locatari din zonă, atraşi de ţipetele bărbatului care refuza să meargă fie la spital, fie la sediul Poliţiei: 

„Mâinile la spate! Linişteşte-te! Lasă mâna în şold! Mâna la spate!”, se aude pe filmare când poliţiştii încearcă să-l încătuşeze. În imagini se vede un bărbat culcat la pământ, patru poliţişti care-l ţin imobilizat, unul care se chinuie să-l încătuşeze şi alţi doi care se uită să vadă dacă pot să intervină. În tot acest timp, bărbatul urlă ca din gură de şarpe de mai multe ori: „Ajutor!”. 

Apoi este condus la o maşină de Poliţiee pentru a fi dus la sediu. Aici au urmat audierile în urma cărora s-a ales cu dosar penal. „În urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore, a tânărului de 22 de ani, acesta fiind încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Vâlcea”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea. 

Reţinerea  a avut loc joi, 29 octombrie, iar vineri, instanţa de judecată a decis luarea măsurii arestării preventive pentru următoarele 30 de zile. Tânărul este acuzat de „ultraj şi refuz sau sustragerea de la prelevarea de moste biologice”. Potrivit mandatului el se face vinovat de „ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii”, caz în care pedeapsa se majorează cu o treime. Şi pentru că faptele au fost comise asupra unor poliţişti aflaţi „în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii”, sancţiunea se majorează cu jumătate peste pedeapsa prevăzută de lege. De asemenea, în acest caz s-a reţinut şi concursul de infracţiuni, potrivit soluţiei pe scurt publicată pe portalul instanţelor. 

Vă mai recomandăm şi:

Puşcărie pentru „atingerea cu tentă sexuală“ a unei fetiţe. Pedofilul are retard mental şi este recidivist VIDEO

Cel mai longeviv antrenor de tenis din România, la 100 ani. „Ilie Năstase mi-a fost elev. Îi cam filează o lampă“ VIDEO

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile