Staţie de sortare a deşeurilor pe terenul primăriei Râmnicului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea din Râmnicu Vâlcea a decis cedarea unui teren de 5000 de metri pătraţi Consiliului Judeţean Vâlcea pentru construirea unui staţii ultramoderne de sortare a deşeurilor menajere din judeţ.

Terenul este amplasat pe strada Nistor Dumitrescu, în zona barajului Sud, iar staţia de sortare va fi realizată în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Vâlcea". Oficialii din administraţia publică locală spun că acest proiect este unul din cele mai importante din judeţ, primind deja o finanţare de 30 de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Lucrările la staţia de sortare din Râmnicu Vâlcea ar trebui să înceapă în acest an, după finalizarea licitaţiilor publice. Proiectul presupune integrarea sistemelor de colectare a deşeurilor menajere solide din majoritatea localităţilor judeţului precum şi amenajarea de rampe ecologice şi staţii de sortare. Cea de la Râmnicu Vâlcea va fi cea mai mare staţie de sortare din judeţ şi va contribui decisiv la reducerea cantităţilor de deşeuri depuse în rampele ecologice, dar şi la creşterea materialului reciclabil precum plasticul, hârtia sau sticlă. La Râmnicu Vâlcea există deja cea mai mare rampă ecologică din judeţ, amplasată în cartierul Feţeni ce operează o linie de sortare a deşeurilor preluate din municipiu.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea