Râmnicu Vâlcea: Prim-procurorul Trancă despre aducerea sa la DNA: „Nu vă pot spune nimic pentru că risc să fiu tras la răspundere de CSM”
0Locuinţa, casa părintească şi biroul primului-procuror, percheziţionate de procurorii DNA.
Azi noapte, la sediu Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Piteşti, a fost chemat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Teodor Trancă. În urmă cu câteva minute, magistratul ne-a declarat: „În acest moment nu pot să vă ofer niciun fel de relaţii pentru că risc să fiu tras la răspundere de Consiliul Superior al Magistraturii". Întrebat dacă menţine declaraţiile oferite ziariştilor şi apărute în presa locală, prim-procurorul Trancă a menţionat. „Ele nu-mi aparţin şi sunt ale asistenţilor mei". Şeful Serviciul de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul Judeţean de Poliţie, cms. şef Valeriu Piron ne-a spus. „Nu ştiu de ce a fost chemat domnul prim-procuror la DNA. Noi, poliţia, am avut mandat de aducere a domnului prim-procuror, care trebuia pus în practică sâmbătă, până la ora 24.00". Potrivit ziarului Vocea Vâlcii, pe 13 noiembrie casa procurorului din Râmnicu Vâlcea, casa părintească din Drăgoieşti şi biroul său de la Parchet au fost percheziţionate de o cohortă de mascaţi. Procurorii DNA căutau fotografii cu omul de afaceri Ovidiu Ciogescu, aflat în prezent în Panitenciarul Colibaşi, arestat în scandalul în care a fost „săltat" şi fostul director al CEC-banck, Dorin Dobrişan. Ziarul menţionat, citând surse din DNA, spune că prim-procurorul ar fi implicat în afaceri cu Ciogescu, fiind cercetat pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Prim-procurorul s-a arătat surpins de ceea ce i s-a întâmplat, considerându-se nevinovat. Luni, 15 noiembrie, la ora 10.00, prim-procurorul Trancă era invitat la DNA. Lucrurile s-au precipitat şi a fost dus mai devreme cu mandat de aducere pus în practică de către poliţişti.