Râmnicu Vâlcea: Mulţi elevi se apucă de fumat de la vârsta de 13 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ei sunt influenţaţi de grupurile la care aderă, iar dacă încearcă să se lase se simt marginalizaţi. Dependenţa de nicotină esta mai mare decât cea de heroină.

Azi, de „Ziua Mondială fără tutun" angajaţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vâlcea (CPECA) iniţiază campania de informare asupra riscurilor fumatul. Asistentul social, Romulus Vlăsceanu, coordonatorul CPCECA, ne-a spus: „La Liceul Teoretic din Olăneşti împreună cu poliţiştii de la Prevenire şi autorităţile locale ne-am întâlnit cu elevii şi am discutat acest subiect sensibil. La Vâlcea, vârsta la care foarte mulţi tineri se apucă de fumat a coborât la 13-14 ani". Potrivit specialiştilor Centrului, tinerii se apucă de fumat influenţaţi de grupurile pe care le frecventează. Renunţarea la acest viciu ar însemna, în opinia fumătorului, marginalizarea de grup. Romulus Vlăsceanu, a spus: „Dependenţa de nicotină este mai mare decât cea de heroină. Tinerii nu conştientizează pericolele fumatului, iar cei care vin să ceară ajutorul să se lase de acest viciu sunt, de regulă, aceia care după ce îşi întemeiază o familie nu mai au bani de ţigări". Anul acesta şi elevii de clasa a X-a vâlceni vor fi chestionaţi în legătură cu fumatul, studiul făcându-se o dată la patru ani în 30 de tări europene. Un studiu naţional ESPAD arată că 54 % din populaţia ţării, fumează.

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online