Râmnicu Vâlcea: Acesta este viitorul bugetarilor (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 500 de oameni au protestat în faţa prefecturii nemulţumiţi de reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%. Ei au avut pancarte în mâini, steagul cu gaură, simbolul la Revoluţie şi chiar cu un schelet.

Mitingul sărăciei în faţa Prefecturii Vâlcea(GALERIE FOTO)

Cadre medicale, profesori, poliţişti, bibliotecari, angajaţi din primării, Consiliul Judeţean, pensionari şi din alte instituţii deconcentrate au ieşit astăzi în stradă, nemulţumiţi de măsurile de austeritate luate de Guvern. Pe pancarte se puteau citi mesaje precum: „Opriţi genocidul asupra poporului român. Jos dictatorul!", „Jos piratul de la Cotroceni!", „Solidaritate", „Ministerul Finanţelor, vampirul care suge banii asiguraţilor"; "Sunt banii Casei de Sănătate pentru sănătatea Noastră", „Vrem în Europa, dar nu ca sclavi". Un bătrân a protestat cu două pungi goale supărat că pensia i se reduce cu 15%. „Pungi goale mai avem. O să murim de foame. Să iasă prefectul să le vadă. Nu trebuia să ne umble la pensii", a strigat revoltat bătrânul. O doamnă a venit la miting cu un schelet pe care scria „Viitor bugetar intelectual".


„Unde eşti tu Ţepeş, Doamne?"


În timp ce liderii de sindicat şi-au prezentat nemulţumirile mulţimea a scandat: „Jos Băsescu!", „Jos Guvernul", „Jandarmii sunt cu noi!", „Poliţia şi armata sunt cu noi!" şi „Unde eşti tu Ţepeş, Doamne?". „80% din bugetari au salariul sub 1.000 de lei. O să facă foamea după reducerea de 25%. Au rate şi copii de întreţinut", a declarat Nicolae Jitianu, preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici din Administraţia Publică Locală Vâlcea. Cadrele medicale nu s-au plâns doar de reducerea salariilor, ci şi de lipsa materialelor sanitare şi a medicamentelor din spitale. „Actualele condiţii de viaţă sunt inumane. După o lună de muncă banii nu ne ajung nici de mâncare", spune Ioana Popescu, profesor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor