Peter Kovacs: „Fetele au arătat putere şi caracter!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltchim Râmnicu Vâlcea a câştigat toate cele trei partide disputate în turneul amical de la Györ şi a obţinut astfel Trofeul Szabella Cup. Noua achiziţie, turcoaica Yeliz Özel, a dat un randament bun. Aflat la primul lui succes important pe banca campioanei României, ungurul Peter Kovacs s-a declarat satisfăcut de spiritul de luptă al elevelor sale.

Finalistă în ediţia trecută a Ligii Campionilor, Oltchim pare să se afle pe drumul cel bun şi în acest sezon. Deşi au pierdut câteva jucătoare şi pe antrenorul Radu Voina, "galacticele" continuă să fie o forţă în Europa. Au demonstrat acest lucru chiar zilele trecute la Szabella Cup, acolo unde au câştigat toate cele trei meciuri disputate împotriva lui Syma Vaci, Hypo Viena şi a gazdelor de la ETO Györ.

Fără ca vreuna din jucătoare să iasă în evidenţă în mod special, Oltchim şi-a dominat cu autoritate adversarele graţie în special spiritului de grup, toate jucătoarele de câmp marcând cel puţin un gol.

Au marcat toate jucătoarele

Sunt fericit că am câştigat toate partidele şi că am jucat mai bine de la meci la meci. Să câştigi e mereu un sentiment plăcut. Bineînţeles că au existat şi erori, echipa nu este încă gata pentru noul sezon. Trebuie să înţelegem că e necesar să muncim mai mult pentru a fi în top, dar fetele au arătat putere şi caracter per ansamblu şi asta e bine", ne-a declarat tehnicianul Peter Kovacs.

Cea mai importantă achiziţie a Oltchimului în acest intersezon, turcoaica Yeliz Özel (foto jos) a demonstrat deja că face toţi banii. „Özel a realizat câteva acţiuni foarte frumoase dar a făcut şi greşeli. Mai are nevoie de meciuri până să fie la parametrii maximi, dar este pe drumul cel bun", a lăudat-o antrenorul Peter Kovacs.

După turneul de la Györ, campioana României s-a deplasat direct în Germania pentru a disputa, în 18 august, un meci împotriva echipei pe care o antrenează românul Herbert Müller, Thuringer Erfurt.

În perioada 20-22 august, Oltchim va merge la Schelz, tot în Germania, pentru un nou turneu la care vor mai juca Györ ETO, Thuringer Erfurt, Metz şi alte două formaţii din prima ligă germană.Oltchim va mai disputa un meci amical în 24 august, tot la Schelz, în compania echipei locale Trier, pentru a-şi încheia turneul din Germania, între 27 şi 29 august, la Sika Cup, organizată la Bad Urach.

Cea mai puternică întrecere amicală a verii va reuni formaţiile Zvezda Zvenigorod, CB Sagunto Valencia, Byasen HB, Oltchim Râmnicu Vâlcea, TSV Bayer04 Leverkusen, Frisch Auf Goppingen, Hypo Viena şi SPR Lublin. Prima etapă a Ligii Naţionale va avea loc în 5 septembrie.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical