Pe 18 septembrie se va anunţa câştigătorul licitaţiei pentru Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oltchim şi-ar putea relua activitatea pe 17 octombrie

500 de oamenii protestează şi azi în faţa societăţii. Până în prezent există 12 cumpărători pentru caietele de sarcini, patru dintre ei fiind din prima etapă. Negocierea contractului cu câştigătorul va mai dura una-două luni.

Nemulţumirile de la Oltchim Râmnicu Vâlcea se amplifică de la o zi la alta. Şi azi, 13 septembrie, aproape 500 de salariaţi protestează în faţa pavilionului central al societăţii. Alţi 15 au intrat în greva foamei. Venirea la Oltchim a ministrului delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a aprins şi mai tare spiritele la societatea vâlceană, unde nemulţumirile sociale sunt acutizate ca urmare a neplăţii salariilor pe ultimele două luni şi a neobţinerii unui împrumut bancar care să asigure capital de lucru pentru plata salariilor şi achiziţionării de materie primă astfel încât societatea să se privatizeze fără să fie oprită, cum este în prezent. „Luni (10 septembrie, n.r.) a avut loc o întâlnire cu principalele trei bănci comerciale şi cu unul din partenerii comerciali cei mai mari ai Oltchim, o firmă puternică din Austria. Marţi, Vice Prim-Ministrul României, Ministrul Economiei, au avut consultări cu toate marile bănci prezente în România, pe tema problemelor din economie şi punctual pe tema Oltchim. Miercuri, la Ministerul Economiei, s-au întâlnit din nou cu bănci şi cu furnizori ai Oltchim. Pe 18 septembrie se va anunţa câştigătorul licitaţiei. Până în prezent, există 12 cumpărători pentru caietele de sarcini, inclusiv cei 4 din prima etapă, cea din primăvara 2012. După 18 septembrie se va negocia contractul cu câştigătorul, iar apoi va trebui să mai treacă un timp, 1-2 luni, până la clarificarea unor chestiuni legale obligatorii", se spune într-un comunicat de presă trimis azi, 13 septembrie, de la Cabinetul ministrului delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi