Moş Ion din Băbeni, omul centenar, cel mai mare povestitor din oraşul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Achimescu din Băbeni

La 100 de ani bătuţi pe muchie, Ion Achimescu e cel mai bătrân om din comunitatea sa. Se laudă că citeşte fără ochelari şi merge fără baston.

Dacă treci pe lângă el nici nu te-ai gândi că tâmplele lui poartă 100 de primăveri. Păşeşte ţanţoş pe drum, uşor aplecat, dă bineţe orcui îi iese în cale şi poate să îţi povestească ore în şir despre viaţa sa. „Doar luna trecută am făcut 100 de ani. Şi sper să mă mai ţină Dumnezeu o vreme", mărturiseşte moş Ion Achimescu, devenit în august 2011 cel mai bătrân cetăţean din oraşul Băbeni. Dacă se întinde la vorbă, centenarul îţi poate spune, cu date exacte, multe istorisiri şi aventuri prin care a trecut în lunga sa existenţă. „Am trecut prin ambele războaie mondiale. Primul m-a prins copilandru, în braţele mamei, însă în al doilea nu am mai scăpat de raniţa de soldat. Am fost trei ani în armată şi alţii patru mi i-am petrecut în război. Şi acum îmi amintesc cum era să trăieşti zile întregi sub ploaia de golanţe şi obuze. Eu am fost printre cei care a avut noroc, însă pe mulţi dintre camarazii mei soarta nu i-a uitat", povesteşte omul, iar ochii i se umezesc de lacrimi. Viaţa sa după război a fost însă cea pe care şi-a dorit-o. Departe de lumea cea rea, la stâna sa, moş Ion s-a îngrijit zeci de ani de mioare, o îndeletnicire transmisă din tată în fiu.


„Depinde de om, cum îşi face soarta"


Mândria bătrânului din Băbeni constă în faptul că el e mai bătrân decât toate regimurile politice prin care a trecut România. „Eu am trăit şi pe vremea regilor, şi în timpul comuniştilor şi iată-mă acum pe vremea democraţiei. Nu ştiu să vă spun când a fost mai bine. Fiecare perioadă a avut suişurile şi coborâşurile ei şi foarte mult depinde de om cum îşi face soarta", e de părere centenarul din Băbeni.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos