Meciul de handbal România-Lituania va costa Municipalitatea 50 000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meciul se va disputa pe terenul pe care a evoluat Oltchim RM Valcea. Foto Mediafax

La propunerea Federaţiei Române de Handbal, oraşul Râmnicu Vâlcea va găzdui peste o lună  primul meci al tricolorelor pentru calificarea la Campionatul European (CE) din Suedia.

Meciul de handbal feminin România-Lituania este programat pentru data de 8 octombrie 2015, de la ora 19.00, la Sala Polivalentă „Traian”.

Găzduirea acestui prim meci din grupele de calificare la CE 2016, din Suedia, va costa Municipalitatea 50 000 de lei. Primăria Râmnicu Vâlcea va suporta cheltuielile cu cazarea şi hrana jucătoarelor din cele două echipe (29 400 de lei), cât şi a oficialilor FRF (1 800 de lei), serviciile de paza şi protecţie în timpul meciului (3000 de lei) şi promovarea în mass media locală (5 000 de lei). Vâlcenii care nu pot ajunge la Sala „Traian” îl pot urmări la televizor întrucât, potrivit FRF, jocul va fi transmis live pe Digi Sport.

Tricolorele vor susţine la Râmnicu Vâlcea primul meci pentru calificarea la CE 2016. România va evolua în grupa A , alături de naţionalele Norvegiei, Belarusului şi Lituaniei. 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi