Mașină a Gărzii de Mediu mânjită cu excremente. „S-a răzbunat ca în Evul Mediu” FOTO

0
Publicat:

Întâmplarea s-a petrecut chiar în fața sediului Gărzii de Mediu din Râmnicu Vâlcea, weekendul trecut. Una dintre mașinile unității a fost găsită spoită pe toate geamurile cu fecale.

Mașina Gărzii de Mediu Vâlcea spoită cu fecale Foto Adrian Pană jpg

Sediul Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Vâlcea se află într-o zonă de case, iar unitatea este supravegheată video. Cu toate acestea, una dintre mașinile instituției a fost vandalizată. A fost aleasă datorită poziționării sale - în colțul cel mai îndepărtat de camerele de luat vederi.

Nu se știe cu certitudine dacă făptuitorul sau făptuitorii pot fi identificați din imaginile surprinse. Acesta a și fost motivul pentru care nu s-a apelat până acum la ajutorul Poliției Municipale și, prin urmare, nu s-a depus nici o plângere, deocamdată.

Conducerea Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Vâlcea a declarat însă pentru „Adevărul” că întâmplarea nu va rămâne fără urmări.

Făptașul a ales să vandalizeze mașina cea mai îndepărtată de camerele video

Sistemul de monitorizare video al comisariatului de mediu are ca scop supravegherea clădirii, în principal, nu a împrejurimilor, mașinile fiind parcate pe domeniul public, pe strada din fața instituției.

De acest lucru a profitat vandalul când a ales mașina cea mai îndepărtată de imobil pentru a o murdări cu excremente, pe toate geamurile, inclusiv pe parbriz.

Isprava s-a petrecut undeva în intervalul de sâmbătă spre duminică, 8 – 9 octombrie, cel mai probabil în timpul nopții. Cu toate acestea, ore în șir mașina Gărzii de Mediu a rămas murdară, până se se ia o măsură, după cum se poate observa și din imaginile atașate în „Galeria foto”.

„Vă dați seama că a fost o răzbunare”

 Se bănuiește că la mijloc este vorba despre o răzbunare din partea cuiva care a fost amendat de comisari de la Garda de Mediu Vâlcea.

„Vă dați seama (că este vorba despre o răzbunare – n.red.), că altceva nu poate să fie. Altercații nu au existat niciodată, dar nemulțumiri din partea unor oameni care au fost sancționați, agenți economici, da... Nu am mai avut astfel de incidente până acum. Cu alte situații ne întâlnim, însă, în fiecare zi de activitate”, a menționat șeful Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Vâlcea, cms. șef Ștefan Păun.

„Este un semnal de alarmă”

Conducerea comisariatului este conștientă de faptul că episodul nu este unul singular la adresa instituțiilor statului, chiar dacă până acum instituția de mediu nu s-a mai confruntat cu o astfel de problemă. Doar că ce s-a întâmplat la Vâlcea a devenit public, în urma unei postări pe Facebook, care s-a viralizat rapid.

Nu știu dacă alte comisariate s-au confruntat cu astfel de probleme. Nu dețin astfel de informații. Probabil că incidente de acest gen or mai fost și în alte zone. Dar nu s-a știut de ele. La noi au apărut fotografii pe Facebook, că poate nu se afla nimic. Dar cazuri de acest gen s-au mai întâlnit, mă gândesc. Este un semnal de alarmă, însă”, a recunoscut comisarul șef Ștefan Păun.

„Atât l-a dus mintea. De la mentalitate pleacă totul”

„Aici este vorba despre calitatea oamenilor, de la mentalitate pleacă totul. Atât l-a dus mintea pe cel care a dorit să se răzbune, să acționeze ca în Evul Mediu. Poate că și alte instituții se vor lovi de astfel de situații. Alte probleme există și apar în fiecare zi, dar le rezolvăm, nu este nimic de nerezolvat”, a mai menționat șeful comisarilor de mediu.  

Cea mai mare amendă dată de comisarii de mediu - 80.000 de lei 

Cea mai mare amendă dată în acest an de comisarii de mediu vâlceni a fost de 80.000 de lei, dar șeful Gărzii de Mediu a refuzat să spună exact care au fost neregulile constatate: „S-a dat pentru nerespectarea obligațiilor de mediu... Nu cred că neapărat amenda cea mai mare contează în acest caz. Au fost și amenzi mai mici de 30.000 de lei și alte sancțiuni complementare. Nu cea mai mare sancțiune trebuie luată ca model, în calcul. Dar, da, probabil că domnii polițiști o vor avea însă și pe aceea în vedere. Dar nu pot să afirm ceva în acest sens”.

Cazul va ajunge în atenția Poliției

Mașina vandalizată a fost dusă în final la spălătorie. Cu probele adunate, se va cere soluționarea cazului: „O să facem până la urmă sesizare și la Poliție. Am strâns și probe acum”, a menționat comisarul șef Ștefan Păun.

Nu se știe dacă în urma acestui incident vor fi luate noi măsuri de siguranță pentru instituție și personal: „Deocamdată nu pot să vă spun, că nu depinde de noi. Vom solicita la București”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”