Incendiul de la Perişani a distrus mai multe locuinţe. Sătenilor le-a fost jenă să spargă lacătul casei de unde a pornit focul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei gospodarii mistuite de flăcări în comuna vâlceană Perişani

Casa de vacanţă unde a izbucnit focul, aflată întro zonă muntoasă greu accesibilă, era locul unde la sfârşit de săptămână, proprietarul, inginer proiectat, din Piteşti-Argeş, venea şi se distra cu prietenii. Şase butelii au explodat.

Un incendiu de proporţii a izbucnit azi, 25 iunie, la locuinţa lui Ilie Tănase, din comuna Perişani-Vâlcea, satul Podeni. Inginer proiectant de profesie, considerat ca fiind urmaşul unei familii de boieri înstăriţi din zonă, Ilie Tănase, cu domiciliul în Piteşti, a renovat casa părintească transformând-o într-o casă de vacanţă. La sfârşit de săptămână venea cu grupuri de prieteni şi aici se relaxau cu toţii. „Am văzut flăcările şi ne-a fost jenă să spargem lacătele, că domnul inginer are fel de fel de lucruri în casă. Am aşteptat să vină", spune o bătrână de 65 de ani pe care incendiul a lăsat-o fără acoperiş deasupra capului. Incendiul ce a izbucnit la casa proiectantului, s-a extins cu repeziciune şi a cuprins şi alte două gospodării, distrugându-le.


Aparatură electrocasnică lăsată în priză


„Patru ore s-au luptat pompierii militari cu flăcările, intervenţia fiind îngreunată de faptul că accesul spre locul incendiului s-a realizat pe un drum de munte, foarte îngust, pietruit şi cu înclinaţie foarte mare. Bine că autospecialele aveau 4x4 că altiminteri nu se putea ajunge în zonă. De la locul unde a izbucnit incendiul, s-au mai putut salva cantităţi importante de ţuică din beciul clădirii. S-ar părea că focul a izbucnit de la un scurt circuit, în casă fiind găsită foarte multă aparatură electrocasnică alimentată la energie electrică", a spus Octavian Fulger, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Fiind o casă de vacanţă din lemn, focul s-a extins cu repeziciune şi a mistuit şi locuinţa Elenei P., o femeie în vârstă de 65 de ani, lăsând-o sub cerul liber, dar şi o bucătărie de vară şi un grajd de animale ale unui alt locuitor, vecin, din satului Podeni.


Căminul cultural, transformat în casă pentru o bătrână


Cum în casa mistuită de flăcări au existat şase butelii de aragaz, explozia acestora a amplificat flăcările. A ars acoperişul casei de vacanţă, mansarda, lemnul şi tencuiala de la parter, elementele de rezistenţă ale pivniţei, încăperea amenjată pentru ping-pong. „Proprietarul locuinţei avea foarte multe lucruri de valoare, mobilier foarte vechi, bine întreţinut. Din păcate, casa nu era asigurată. Pe bătrâna care a rămas fără acoperiş, noi, Primăria Perişani, o vom ajuta să îşi construiască o altă căsuţă. Tocmai am dărâmat un cămin cultural, iar cărămida de acolo şi elementele din lemn le vom folosi să o ajutăm", a spus Ion Sandu, primarul comunei Perişani.

Click pe poze pentru GALERIE FOTO de la LOCUL INCENDIULUI de la Perişani

Mai multe pentru tine:
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Prețurile din România stârnesc dezbateri în online: „Rudele în vizită din Spania au rămas șocate. Nu înțelegeau cum trăiesc românii”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cum să știi exact când să uzi plantele: trucul simplu care le ține sănătoase și frumoase
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”