Gheorghe Piperea scoate la vânzare mai multe active libere de sarcini de la Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorul judiciar susţine că s-au identificat până acum trei active ce vor fi scoase la vânzare, în următoarele luni. Potrivit lui Gheorghe Piperea, în urma vânzării, se pot obţine aproximativ 50 de milioane de euro pentru asigurarea capitalului de lucru la combinatul din Râmnicu Vâlcea.

Administratorul judiciar de la Oltchim susţine că societatea este nevoită să găsească surse de finanţare suplimentare, care să-I permită să devină independentă. În acest moment, tot ceea ce se produce în combinat se întoarce la furnizorii de materie primă, în contul creanţelor existente. 

“Pentru a ne găsi independenţa financiară, ţinta noastră pentru următoarele luni este să obţinem o finanţare de minim 21 milioane euro, cash, în aşa fel încât să fim pregătiţi pentru sezonul de contractare din perioada septembrie-octombrie, care ne asigură o vânzare  de 80-90 % pentru 2014. Este vorba despre obţinerea unor contracte care sunt la export şi care au un mare avantaj, respectiv TVA-ul, pentru că ne ajută să plătim datoriile către stat, respective CAS-ul. De asemenea, la societate au apărut active care nu mai sunt garantate. Ieri, am obţinut ridicarea garanţiei de pe un activ extrem de valoros de la Platforma Petrochimica Bradu, este forma despre secţia Piroliza 2, care e liber de sarcini si poate fi vandut sau  oferit în garanţie” spune Gheorghe Piperea. 

Există oferte pentru alte două secţii din Râmnicu Vâlcea

La Râmnicu Vâlcea au fost identificate alte două active care nu fac obiectul unui gaj. Potrivit lui Gheorghe Piperea, există deja  investitori interesaţi să cumpere două secţii din Oltchim.

 “S-au mai identificat cumpărători potenţiali pentru două din secţiile Oltchim, care pot să fie separate fără să afecteze ansamblul funcţional. Este vorba despre secţia de ramplast pentru care avem o ofertă de cumpărare, este evaluată undeva la 7 milioane euro. De asemenea, există o ofertă pentru două incineratoare, care sunt evaluate la 20 milioane euro. Făcând un calcul, din aceste două sau chiar trei tipuri de vânzări, noi am putea obţine 50 milioane de euro” completează administratorul judiciar de la Oltchim.

În următoarele săptămâni, la Oltchim se va face o evaluare a fiecărui activ, în parte. 

Datoriile totale ale societăţii sunt de 793 milioane euro.

Fond de investiţii interesat să asigure capitalul de lucru la Oltchim 

Gheorghe Piperea a avut miercuri o întâlnire cu sindicatele din Oltchim şi reprezentantul unui fond de investiţii interesat să sprijine financiar combinatul vâlcean, în schimbul rafinăriei Arpechim şi a conductei prin care se transportă ţiţeiul de la Constanţa la Piteşti.

Întrucât cele două obiective nu aparţin combinatului chimic Oltchim, nu s-a ajuns la nicio înţelegere. 

Investitorul s-a arătat însă dispus să vină cu o ofertă concretă în ceea ce priveşte societatea din Râmnicu Vâlcea.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători